Am citit și am auzit nenumărate mituri despre viața în 2 după venirea pe lume a unui copil. Din păcate, multe dintre povești nu sunt prea pozitive, iar unele au chiar și un sfârșit trist.
Aici intervine întrebarea firească pe care și-ar pune-o multă lume după citirea unui articol în acest sens ori după ce a auzit părinți plângându-se de cât de multe nopți nedormite au la activ, cât de tare s-au înstrăinat în viața de cuplu și cum oboseala a ajuns la așa cote că nici măcar timp să se sărute nu mai au.
Să fie oare chiar atât de tragică sosirea pe lume a unui copil? Chiar vine la pachet cu nopți nedormite, oboseală, stres și dispariția vieții în doi?
În primul rând, vreau să încep prin a-ți spune că totul este strict părerea mea legată de acest aspect și evident că mă raportez la ceea ce se întâmplă în familia noastră.
Din punctul meu de vedere, este o problemă cu care te poți confrunta extrem de ușor dacă nu ești foarte atent la anumite aspecte și dacă nu stai bine la capitolul „echilibru emoțional”. Atât tu ca și părinte, dar și tu, în postura de partener într-un cuplu.
Dacă este pentru prima dată când ai un copil, bineînțeles că absolut totul e nou, iar acest „nou” îți captează întreaga atenție. Ești în permanență atent la nevoile bebelușului, de la felul în care respiră, la culoarea pe care o are pielea, la cum plânge, la cum își face nevoile etc. Și e perfect normal, tocmai ce ai dat viață unei ființe și îți dorești foarte mult ca totul să fie în regulă. Ești emoționat, entuziasmat, dar și foarte speriat în același timp pentru că, indiferent cât de mult te-ai documentat înainte, nimic nu se compară cu realitatea pe care tocmai o trăiești.
Dar toate aceste senzații și trăiri noi își pierd din intensitate odată cu trecerea timpului. Intră într-un echilibru. Lucrurile devin din ce în ce mai normale și, cumva, totul ți se pare firesc. Sau nouă, cel puțin, așa ni s-a întâmplat.
Cred foarte tare că unii oameni sunt meniți să fie părinți. Și cred la fel de tare asta despre mine și Ana. Eu îmi doresc să am o familie și copii încă de când am înțeles exact ce înseamnă cu adevărat, iar Ana la fel, s-a văzut dintotdeauna mamă.
Am o plăcere nebună să povestesc tuturor cum am simțit mereu că voi avea o fetiță prima dată și am fost din cale afară de fericit când am aflat că așa va fi. Logic, important era să avem un copil sănătos, dar e o senzație aparte atunci când realizezi că, într-adevăr, ai o relație specială cu cineva, acolo sus.
Tocmai din acest motiv mi s-a părut un lucru extrem de natural să o văd pe Ingrid acasă, în pătuțul ei, făcând parte din familia noastră.
Când am adus-o acasă, am simțit că plutesc. Mi-am dat seama cât de mult mi-am dorit să ajung la acel moment. Și cât de bine mi se potrivește jobul acesta nou, de „tată”, deși nu apucasem să îl experimentez decât „de la distanță”. Adică ea era în lumea ei, în burtică, iar eu aici, într-un univers cu totul diferit. Acum eram împreună de aceeași parte și știam sigur că ne vom bucura de o călătorie extraordinară.
(…)
Citește mai mult pe daddycool.ro!
