Știu teoria care spune că mamele NU trebuie să folosească NU-ul în relația cu cel/ cei mici. Eu, însă, l-am cam folosit. Și încă de multe ori în doi ani și aproape jumătate. Uneori, când chiar nu e musai, mă abțin (reușesc să mă abțin), alteori însă, mai ales când copilul chiar face ceva ce se poate termina rău, aleg să spun nu. Îmi pare rău, dar eu nu doresc să-i văd degetul ars la aragaz, dacă știu că pot evita asta, așa că mai bine îi spun NU decât să îl las să învețe singur că aragazul frige. Ba uneori mai ridic și tonul, fiindcă nu reușesc să fiu zen tot timpul. Asta nu mă face o mamă perfectă, așa-i?
Pun aici o listă cu multe lucruri pe care, se pare, nu le-am făcut și nu le fac așa cum trebuie, ca mamă a copilului meu. O listă ca o spovedanie, în numele meu, dar și al altor mame imperfecte. Și fac asta în continuarea unei discuții pe care am avut-o de curând cu cineva care îmi spunea că noi, mamele, vorbim doar despre lucrurile roz din viața de mamă. Să vorbim și despre cele ne-roz, de acord, ca să nu cădem în ispită și să credem că e doar ușor și minunat. Căci nu e.
►Citeşte şi Nu sunt o mamă Zen și nici plină de instincte materne nu sunt
Cărțile de parenting îmi sunt străine, mai străine decât îi e Loft-ul unui călugăr budist. Cred, mai mult decât în cărți de parenting, care propovăduiesc rețete general valabile pentru copii identici, nu unici (cum sunt toți, de fapt), în bucuria descoperirilor, în dragoste, în emoție, în ceea ce simt, în mine și în copilul meu. Nu spun că nu sunt bune cărțile de parenting, spun doar că eu am ales, cel puțin deocamdată, să-mi cresc copilul fără să mă frustrez că nu reușesc să îl încadrez în tipare. Poate greșesc, poate nu.
N-am făcut niciodată exces de dezinfectant, nici când era copilul mic-mic, nici când a mai crescut.
(…)
Citeşte mai mult pe oanabotezatu.ro
