Ce presupune sa devii mama intr-o tara civilizata, precum Belgia? Cum este monitorizata sarcina si cum decurge o nastere? Si cum se descurca acolo o mamica al carei concediu de maternitate dureaza 15 saptamani? Iata povestea unei mamici care traieste in Belgia, pe care Oana Botezatu a publicat-o pe blogul sau…
Dupa o pauza neprogramata, revenim cu povestile #MamaInAltaTara. Mai jos este povestea Bianca, prietena unei prietene, si experienta ei ca mamica in Belgia. Cititi.
Locuiesc in Belgia de aproape 5 ani si sunt mama de doi ani si jumatate, iar povestea mea de mama in alta tara este, de fapt, in mare parte povestea noastra de parinti in alta tara, intrucat partenerul meu a fost implicat in toate fazele devenirii noastre ca parinti.
Sarcina
Primul control l-am facut la 6 saptamani, la ginecologul recomandat de doua prietene: un doctor de origine araba care pare foarte inexpresiv si plictisit initial; insa pe masura ce ajungi sa il cunosti realiz, zi ca este foarte pasionat de ceea ce face. Dupa controlul initial, am facut analize de sange si am repetat procesul in fiecare luna.
Am primit un „Carnet de la mère”, care continea informatii despre ce se intampla in fiecare perioada a sarcinii si in care doctorul nota toate detaliile consultatiilor.
Mi-a fost destul de rau in primul trimestru de sarcina, aveam greturi de dimineata pana seara, nu puteam manca mai nimic. Credeam ca e normal sa iti fie rau, asa ca nu am insistat prea mult la doctor asupra acestui fapt, pana cand, intr-o dimineata, in drum spre birou am lesinat in tramvai. Am cazut peste o doamna care a coborat si a stat cateva minute cu mine, m-a felicitat pentru sarcina si mi-a povestit ca are doi copii, ca vine din Kazakstan si ca si-a nascut ambii copii acasa. Tot de la ea, am aflat si despre singura carte despre sarcina pe care am citit-o in intregime: „Magical beginnings, enchanted lives”, scrisa de Deepak Chopra. Nu doream sa citesc nimic ce contine prea multe detalii medicale pentru ca aveam incredere ca organismul meu va sti ce trebuie sa faca si nu vroiam sa imi creez temeri inutile.
(…)
In Belgia, concediul de maternitate este destul de scurt: 15 saptamani si incepe cel tarziu cu o saptamana inainte de data estimata pentru nastere. Partea proasta este ca, daca ai nevoie sa stai mai mult acasa inainte de nastere, pierzi din zilele pe care le poti petrece cu bebelusul dupa nastere.
Pe langa concediul de maternitate, ambii parinti au dreptul la concediu parental, de 3 luni (de parinte) si poate fi luat in orice formula: full time, part time, sau lucrat 75% din timp (4 zile pe saptamana).
Eu lucram pentru o companie mica unde reprezentam mai mult de 15% din totalul de angajati (majoritatea erau liber profesionisti) si nu erau obligati sa imi acorde concediul parental. Prin urmare, m-am decis ca voi face tot posibilul sa profit de concediul de maternitate, asa ca am facut tot ce am crezut ca m-ar ajuta sa ma mentin in forma pana la final.
(…)
La recomandarea doctorului, am facut si cateva sedinte de kinetoterapie, sedinte la care am mers in cuplu pentru a ni se explica ce urma sa se intample la nastere, cand trebuie sa mergem la spital, ce avem si nu avem voie sa facem (pe scurt, am fost incurajati sa ne continuam viata in mod normal, insa sa evitam lucrurile extreme :) ). Tot aici am aflat ca pot face ce imi trece prin cap in perioada travaliului si ca pot naste in orice pozitie vreau, pentru ca nimeni nu se va opune si ca ar trebui sa ma gandesc sa iau cu mine la spital tot ce cred ca ar putea sa ma ajute sa creez o atmosfera degajata.
Aprope de data prevazuta pentru nastere, am mers tot in cuplu la un curs de Lamaze combinat cu yoga, unde partenerii trebuiau sa invete cam ce ar putea face ca sa ne ajute (masaj, ghid pentru respiratie), iar viitoarele mamici aveau ocazia sa invete diverse miscari care ar putea sa ajute in decursul travaliului.
(…)
Nasterea si perioada post-partum
Odata ajunsi la spital, acesta parea inchis. :) Intrarea principala era inchisa, luminile erau stinse si pentru o clipa, m-am gandit ca poate trebuie sa ne intoarcem de dimineata… Insa am descoperit rapid un biletel pe care scria ca pe timp de noapte trebuie sa intram pe la urgente.
La receptia pentru urgente, am spus ca sunt insarcinata (ceea ce era destul de evident oricum :) ) si ca s-ar putea sa nasc. Asistentul mi-a zambit, mi-a explicat la ce etaj trebuie sa mergem si mi-a urat noroc.
Ajunsi la etajul cu pricina, a trebuit sa sunam la un interfon la care am explicat din nou de ce suntem la spital, dupa care a venit o asistenta si ne-a preluat. Aceasta ne-a condus intr-un salon cu grup sanitar propriu, spalier, o minge de fitness, cada (banuiesc ca era pentru cazul in care doreai sa nasti in apa), o canapea (pentru fericitul insotitor), un dulap, un pat pentru nasteri si niste aparate de monitorizare.
(…)
Citeste mai mult pe oanabotezatu.ro!
