Mi-era tare rău într-o seară, nu știu de la ce. Stăteam în genunchi, pe gresia din baie, amețită toată cu o senzație de greață cum n-am mai avut de mult. La un moment dat, s-a deschis ușa și am auzit vocea lui Aris:
-Mami...
Mi-a stat inima în loc, nu voiam să îl sperie starea mea. Pe cât de sfârșită mă simțeam, am reușit să articulez:
-Mergi, pui. Mami e bine…
Nu m-am putut întoarce către el, am continuat să stau încovoiată, cu spatele la ușă. Atunci, am simțit pe stomac o mânuță caldă:
-Pun mâna, mami, să îți fie bine. Fără să îi spun ce mă doare, a știut exact unde mi-era rana.
Citește și: Nu am doar "un copil", ci am devenit mamă!
Am rămas nemișcată.
-Ți-e mai bine? m-a întrebat. Mă credeți că îmi era? Începea să îmi treacă greața și începea să mă lase și amețeala. Era și autosugestia, știam că nu îl pot lăsa să mă vadă așa, dar mai presus de orice, era efectul atingerii lui magice.
(...)
Citește mai mult pe ruxandraluca.ro
