În curând, se împlinesc 7 ani de când am adus-o pe lume pe Alexia. 7 ani în care am trecut de nenumărate ori, instant aproape, de la agonie la extaz. De la râs, la plâns. De la bucurie, la un car de nervi. Și de la mândrie, la rușine.
Viața de mamă nu e una roz, nu e doar lapte și miere, așa cum credeam, așa cum vedeam în filme, cum citeam pe unele bloguri. Viața de mamă are și ceva din amăreala… coacăzelor. Iar asta am descoperit-o pe parcurs.
Noi nu ar fi trebuit să avem copil… ziceau medicii
Sau, mai bine zis, medicii ne-au tot spus că nu putem avea copil. Deși eram clinic sănătoși. Amândoi. După nenumărate încercări, a renunțat la gândul că vom avea un pui al nostru.
Am mers pe la N medici, am vrut chiar să apelez și la fertilizarea in vitro. Dar era mult prea scumpă, iar procentajul de reușită nu m-a convins atât de tare încât să fac credit la bancă pentru a putea rămâne gravidă. Eram dispusă să fac și asta. Mă gândeam și la adopție, chiar.
Am renunțat la gândul că voi fi mamă. Obosisem să tot cumpăr teste de sarcină la fiecare întârziere a ciclului. Le foloseam plină de speranțe, dar mă apuca plânsul la fiecare rezultat negativ. Am plâns mult când am văzut atâtea teste de sarcină cu o liniuță, anunțând-mă că nu eram gravidă.
Ne-am luat gândul că vom fi părinți
Am fost ferm convinși că nu vom putea face un copil. Așa că ne-am luat o pisică. Pe Kyra. Dacă nu putem avea copil, măcar pisică să avem.
”O să fim doi moși care își alintă pisicile ca pe proprii copii”, îmi spunea soțul.
Am fost fericită. Extrem de fericită cu Kyra în casă. O tratam ca pe… bebelușul meu. Au trecut vreo patru luni de când eram mămică de pisică. Eram în plin proces de autovindecare, de uitare a neputinței de a nu avea un copil.
Ca de obicei, menstruația mi-a întârziat. Nu m-am grăbit să iau din nou test de sarcină. Deja jucasem de prea multe ori jocul ăsta. Am fost în negare până mi s-a făcut rău. Dar rrrrău! Oboseala, îmi ziceam.
Și totuși, am încercat un test. Sigur va fi negativ, dar, hai, ce-o fi o fi. Au apărut două linuțe. Am cumpărat altul. Tot două liniuțe. ERAM GRAVIDĂ! Tot universul mă iubea! Acel test cu două liniuțe mi-a schimbat viața.
Țin minte că l-am sunat pe Tibi. Era la volan. I-am zis să tragă pe dreapta, că am o veste. El a zis că a tras pe dreapta, eu nici acum nu cred că a făcut-o. Dar ce contează. I-am dat vesta, a chiuit, apoi am început să ne facem planuri.
O sarcină cu probleme și un bebe suspect de Down
Așa a început aventura noastră în ”parenthood”. Prima ecografie a fost una emoționantă. Însă, de departe, cele mai intense emoți au fost atunci când i-am auzit inimioara bătând. Am plâns de fericire. Ea era acolo, puiul meu creștea, iar eu abia așteptam să o strâng la piept.
Sarcina a fost una cu probleme. Mari. De la suspiciunea de Sindrom Down, până la posibile complicații vitale din cauză că eu am RH negativ și tati pozitiv. Iar sarcina la mamele cu RH negativ nu e tocmai ușoară.
(...)
Citește mai mult pe blogulmamei.ro!