Despre Cristina Bălan și gemenii ei, Matei și Toma, s-a tot scris. Chiar și eu pe blog am publicat o serie de interviuri cu ea. Mi-a vorbit, atunci, despre gemenii ei cu Sindromul Down, despre mentalitatea unora de pe la noi. Despre problemele, dar, mai ales, despre bucuriile lor.
Am simțit nevoia să vorbesc din nou cu Cristina. Voiam să o fac de ceva vreme, dar am așteptat să treacă nebunia cu homeschoolingul și săgețile aruncate (aiurea, zic eu) spre Dana Năbaru. ”Tipa din Hi-Q” (cum o știu cei mai mulți) care a decis să își retragă fiica de la școală.
M-am gândit în acea perioadă de discuții pro și contra homeschooling la Cristina și la Gabi. Și la gemenii lor, care, din păcate, nu cred că vor fi primiți cu deschidere în sistemul de învățământ de la noi. Nu așa cum este el acum. Eu sunt mai pesimistă, spre deosebire de Cris și Gabi…
(...)
Sistemul de învățământ românesc și copiii cu Sindromul Down
– Băieții tăi au împlinit 3 ani, deci au trecut de vârsta la care ar putea fi introduși în colectivitate, la grădi. Ai căutat vreo grădiniță care să se potrivească nevoilor lor?
Nu am simțit, până în prezent, că picii ar beneficia mai mult de colectivitate decât de prezența părinților și bunicilor. Socializarile se realizează în parcuri, nu ducem lipsă.
– Ce îți dorești de la o grădi pentru picii tăi?
Am o listă destul de lungă de doleanțe, printre care respectarea dietei picilor, a principiilor noastre legate de sănătate, de creșterea copiilor, visez la un persoanal dedicat, profesionist, cald, tolerant, deschis… și mai pot continua. Nu tolerez discriminarea, violența, obtuzitatea.
– Având în vedere că ei sunt speciali, având în vedere preconcepțiile românilor față de cei cu Sindromul Down, te-ai gândit că gemenilor le-ar fi mai bine să fie crescuți în sistemul homeschooling?
Mă gândesc la toate variantele, mă las condusă de instinct și mă informez constant. Sunt conștientă de prejudecăți, mă străduiesc să educ, dar nu agresiv și nu cu disperare. Știu că oamenii sunt înclinați să coopereze dacă le lași timp să înțeleagă anumite lucruri. Și eu am avut nevoie de timp să asimilez, să accept, să înțeleg. Nu pot pretinde ca peste noapte oamenii să-și uite preconcepțiile născute din lipsă de informație.
– Vă gândeați, la un moment dat, să părăsiți țara. Dacă vă va fi greu să îi dați pe Toma și Matei la o școală de aici, veți face pasul cel mare spre o țară unde copiii cu SD sunt primiți în școli, unde sunt tratați omenește?
Răspunsul e mai mult decât evident. Vom face tot ce e necesar ca ei să ducă o viață frumoasă, împlinitoare, independentă.
(...)
Citește restul interviului pe blogulmamei.ro!
