Sari la conținut

O piatră de încercare pentru orice familie: spălatul copilului pe cap

Îl înțeleg în totalitate pe copilul meu, căci au fost niște vremuri când nici mie nu-mi plăcea să fac duș, ba chiar nu înțelegeam utilitatea acestui lucru. De vreo 6 luni însă mi-am schimbat viziunea. (Glumesc, normal! Să tot fie un an). E important să fii curat, să miroși frumos, din cap până-n picioare.

Și uite cum, încă de aici, apare prima problemă, când ai un copil: căci dacă îl poți convinge să se spele pe corp (după lupte seculare, amenințări cu pedepse gen înfometare, plânsete și urlete și smulgeri de păr – sigur, toate astea din partea părinților), pentru că își poate mirosi corpul și poate constata singur că, uneori, mirosul pestilențial din casă i se datorează lui, și nu gunoiului (apropos, cât de simpatici sunt copiii care se miros, le vezi dezgustul mirosului pe față, dar apoi afirmă senini că n-au simțit nimic??), când vine vorba de cap, nu-l poți convinge nicicum, pentru că el nu și-l poate mirosi.

Și orice copil din lumea asta crede cu tărie în următoarea axiomă: Dacă nu-mi miroase, nu trebuie spălat!
Hai să luăm la întâmplare, exemplul unei familii imaginare din București…să-i spunem Familia Z. După ani de lupte și strategii, părinții Z. au reușit să execute un spălat de cap ce include udare + șamponare + clătire, căci uneori nu e musai să-ți reușească toate 3, în aproximativ 1 minut. 60 de secunde.

Ce sunt 60 de secunde din viața unui om? Nimic. 2 reclame proaste la niște produse care îți rezolvă o problemă pe care nici nu știai că o ai. O știre despre violul unei vaci de către boul satului, care nu este întotdeauna un animal, per se.

Exact acest lucru îl recunoaște și tânărul Z., atunci când se termină spălatul pe cap. Doar pentru a se lamenta următoarea dată, cu lacrimi în ochi și plângeri despre răutatea și ne-iubirea părinților săi, când este rugat să îi lase să-i spele capul mirositor.

(…)

Citește mai mult pe www.celmaibuntata.ro!

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!