Înainte de a descrie o zi din viața mea, a unui tată cu trei copii, toți băieți, vreau să spun tuturor femeilor din viețile noastre un sincer „La mulți ani”, cu sănătate maximă și fericire exagerată!
Revenind la subiect, precizez că mă voi referi strict la o zi “lucrătoare” și nu la weekend, pentru simplul motiv că atunci, în fericitul caz în care sunt liber, totul decurge altfel: e totul mult mai liniștit, cu timp petrecut în familie, mic dejun fără noțiunea timpului, ieșiri în oraș sau în afara lui și, în general, totul e relaxat și relaxant.
Desigur, un singur lucru nu diferă față de o zi din cursul săptămânii: trezirea!!! A lor, nu a mea…
Sunt fericitul “posesor” al unui băiat în vârstă de șapte ani și a doi gemeni în etate de cinci ani. Așadar, o diferență de doi ani… și două minute, la băieții gemeni.
De când s-au născut cei doi, eu nu mai am nevoie de ceas deșteptător decât dacă trebuie să ajung la aeroport, în creierii nopții.
Indiferent de oboseală – a lor, nu a mea – au trei momente ale dimineții când consideră că e momentul să se trezească, dar și pe alții. Pe părinți! Orele 06:00, 06:30 și 07:00! Sau când văd cea mai mica fantă de lumină.
Număr pe degetele de la o mână momentele când s-au trezit la un… 08:00. Trântesc ușa din camera lor, pătrund în forță în camera noastră și încep să vorbească tare sau să presteze activități care ar trezi și morții din somn. Să încerci să le explici că, în acel moment, liniștea ar fi cel mai bun lucru? N-ai cu cine…
Brusc, își amintesc că au vezică și trebuie golită! Alte țipete și uși trântite… Apoi, foamea! Ei nu știu decât “lapte cu cereale”, dar mama lor – supranumită și “Armata Română” – se impune repede și diversifică meniul, atunci când e cazul. La masă, alt haos. Joacă, râsete, țipete, controverse: „Acolo e locul meu”, „Eu vreau castronul ăla”, “Aia e cana mea”! Vă sună cunoscut, nu-i așa?! Încerc să intervin, fără succes, dar mama lor știe cum să pună punct disputelor. Ordine și disciplină!
Unul e la școală, ceilalți la grădiniță... Cu ce se îmbracă, cu ce se încalță? De aici, încep alte discuții și chiar scandaluri! Iar după ce, cu greu, se hotărăsc... se decid să tragă de timp, să lenevească, să ne enerveze. Odată echipați pentru o nouă zi de educație, după cei șapte ani de acasă, încep negocierile pentru plecare. Cine pe cine și unde duce!
Am stabilit regula ca eu să îl duc pe cel mare la școală, iar soția pe gemeni la grădiniță. Mai schimbăm, uneori, spre bucuria lor. Teoretic, eu sunt idolul lor, pentru că sunt mai moale, mai maleabil, iar mama lor pare o dură, în fața lor, dar fără cei patru ani de stat acasă cu cei trei... i s-ar fi urcat în cap, până acum.
De altfel, când mama lor le interzice un lucru... vin și mă încearcă pe mine. Noroc că întreb “comenduirea” înainte și, astfel, scap de un scandal domestic ca și pornit.
Seara, revederea este spectaculoasă: îmi sar toți trei în brațe, strigând „Taaatiii”!!! Ce poate fi mai frumos? Mă rog, mă întreabă și dacă le-am adus ceva, „de mâncat sau de jucat”, dar asta e altă discuție. Apoi își îmbrățișează mama și încep să vorbească, să povestească... să se bucure de familie!
Urmează verificarea temelor și discuțiile despre ce s-a întamplat, peste zi, la școală și la grădiniță. În funcție de vreme și vremuri (timp liber), ieșim afară. Cu bicicletele sau pe jos. Cel mare merge și la înot. A fost și la baschet, dar a renunțat. Și cu apa a fost o problemă, “pentru că a văzut bulbuci”, dar a revenit la sentimente mai bune. E pasionat și de dinozauri. Și de lectură. Citește mult. Mă bucură bucuria lui de e descoperi ceva nou. De altfel, pune multe întrebări. Vrea să știe tot ce nu știe. La fel e și cu cei mici, dar ei sunt încă la început de drum. Dar timpul trece repede și vin din urmă...
Apropo de timp, când vine ora de culcare începe o altă etapă. Spălatul pe dinți e ca statul la masă! Greu! Pentru noi, nu pentru ei. Cum spuneam... joacă, râsete, țipete, controverse! Îmbrăcatul în pijamale e complex și prezintă numeroase aspecte. La fel ca îmbrăcatul de dimineață...
După ce fratele cel mare le citește o poveste, în funcție de gradul de oboseală, adorm mai repede sau mai greu. Într-un târziu, minunea se întâmplă, după câteva hârjoneli ale lor și insistențe ale noastre.
În fine... liniște! Mă uit la ei cum dorm ca niște îngerași, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat înainte.
Sunt obosit, dar fericit! Lumea îmi spune că sunt un om bogat și împlinit. Așa e, am tot ce îmi trebuie...
P.S. Nu am amintit de vizitele la medic și spaimele trase de pe urma unor probleme de sănătate sau de „Zâna Măseluță”, pentru că aceste aspecte nu se întâmplă zilnic. Iar eu am vorbit despre... O ZI din viața unui tată cu trei copii! Obișnuită, normală...
Foto: arhiva personală
