Faceti un exercitiu de imaginatie: inchipuiti-va ca sunteti la o intalnire organizata de grupul de suport Parintii Anonimi. Cum va prezentati? Despre ce veti povesti? Alex Zamfir, “cel mai bun tata” din .ro, a incercat aceasta ipostaza pe blogul sau si iata ce-a iesit…
- Buna, eu sunt Alex…si sunt parinte…
Asa ar incepe prezentarea mea la grupul de suport Parintii Anonimi. Cei dintre voi care nu sunteti parinti si cititi aceste randuri, cam pe acum dati din cap a aprobare, ca stiti cativa prieteni care ar trebui sa vina la un astfel de grup. Cei dintre voi care sunteti parinti si va ganditi ca n-aveti nevoie, e ok, e si negarea una dintre fazele ce trebuiesc parcurse. Da, noi parintii suntem niste ciudati. Vi-o spune unul de-al vostru care de mult, intr-o alta viata, a fost un om normal la cap. Apoi am devenit parinte si, ca si voi, m-am senilizat pentru totdeauna. Degeaba dati din cap ca nu, tocmai ce v-am spus ca sunteti in faza de negare. funny-parent-quotes
Bine, uite, o sa va redau 5 situatii care implica parinti. Unele sunt ipotetice, altele adevarate, dar toate…TOATE sunt plauzibile. Si vi ni s-au intamplat tuturor.
Sa luam de exemplu o tanara femeie care nu are copii. Si in timp ce doarme ea linistita intr-o noapte, ii suna telefonul. Trezita din somn, vede cu groaza ca o suna prietena ei cea mai buna, proaspata mamica de cateva luni. Nici nu apuca sa raspunda bine, ca toate cosmarurile ei se adeveresc:
Prietena fara copil: Al…
Mamica: Aaaaaaaaaaaaaaaa (hohotind de plans).
Prietena fara copil: Sun la 112 si in maxim 5 minute sunt la tine.
Mamica: Nuuuuuuuuu! Be-ee-be…. (abia reuseste sa vorbeasca printre sughituri)
Prietena fara copil nici nu mai respira: Ce? Ce-a patit?
Mamica (tot printre sughituri): A re-e-u-u-sit. Plang de feric-i-re.
Prietena fara copil: Super! A stat in fundulet?
Mamica: Nu.! S-a ca-a-cat…dupa-a tre-e-ei zile…nu e bo-ol-na-av…
Prietena fara copil: A!?
Barbatii sunt diferiti de femei, lucru evident si din comportamentul acestui tatic:
Colegul de birou fara copil: Ai vazut meciul aseara?
Tatal: L-am privit….
Colegul de birou: Si cum ti s-a parut? Ce gol a dat ala din foarfeca.
Tatal: A, scuze, eu ziceam ca l-am privit pe fii-miu cum doarme.
Colegul de birou vizibil contrariat: Pai, da, da’ meciu tine 90 de minute.
Tatal: Da, da’ fii-miu a dormit 3 ore. A fost minunat!
Colegul de birou: Si ce-a facut in astea 3 ore?
Tatal: Nimic…absolut nimic…A dormit dus…A fost grozav!
Colegul de birou: Tu esti dus…
Tatal: Pardon, ai zis ceva?
Colegul de birou: A, nimic, nimic.
Voi, astia fara copii, credeti ca stiti ce-i ala dor. Asa credeam si eu. Imaginati-va surprinderea noastra (a Iuliei si a mea) cand, acum vreo 6 ani, fiind in vacanta cu nasii (care erau fara copii) ii auzim dupa vreo 10 zile ca ne zic intr-o dimineata:
- Mai, noi plecam cu o zi mai repede. Ne e foarte dor de copii.
Iulia si cu mine ne-am privit mirati si am raspuns, usor suparati:
- Bine, daca copiii vostri pe care ii vedeti in fiecare zi sunt mai importanti decat vacanta asta pe care o facem o data pe an… (Ok, n-am zis chiar asa, dar sunt convins ca asta am vrut sa zicem si asta s-a si inteles). Si chiar am fost usor deranjati ca nasii s-au uitat urat la noi.
Daca ar fi sa incerc sa va povestesc acum ce fel de dor de Mark ma apuca cateodata, n-as avea cum. Dar nu m-ar mira ca intr-o zi sa ma comport asa:
Partener de business: Si daca ne uitam la cifra de afaceri pe ultimii 5 ani si la numarul de clienti in crestere, putem trage concluzia ca profitul…
Eu: ce dor imi e de el…
Partenerul: De profit?
Eu: Nu..de copil. Mi-e dor sa-l iau in brate, sa-l pup mult, sa-l smotocesc.
Partenerul (empatic): Ce frumos! Unde e plecat? In vreo tabara, la bunici la tara? De cate zile?
Eu: A, nu, l-am lasat acu’ 10 minute la gradi…Da’ simt ca ma topesc…
Partenerul: Cred c-am terminat…
Eu: Pentru azi?
Partenerul: Pentru totdeauna.
(...)
Fiti blanzi cu noi, parintii! Nu e vina noastra. Cand apare copilul in viata noastra, pentru a face fata stresului, cred eu, corpul nostru secreta un hormon care sa ne ajute sa vedem mai degraba partea frumoasa a vietii. Hormonul se numeste “teveitampipeviatalina” si el se secreta pana pe la vreo 50 de ani. Apoi, dupa o pauza de 5 – 10 ani, corpul incepe sa secrete “bunicilina”. Dar despre astia, cu alta ocazie.
Citeste mai mult pe www.celmaibuntata.ro!
