Înainte să am un copil, aveam niște convingeri clare despre ce înseamnă să fii părinte. Credeam că voi fi zen, organizată și, mai ales, demnă. Apoi… am devenit mamă. Și am descoperit că există o linie foarte subțire între „soluții ingenioase” și „comportament dubios”, iar eu am sărit voios peste ea de nenumărate ori. Iată câteva dintre lucrurile absolut logice (dar, dacă mă gândesc bine, totuși un pic ciudate) pe care le-am făcut și pe care nu le regret.
1. Am mirosit fundul copilului în public, fără rușine
Faza cu ridicat discret scutecul să verifici? O minciună. Realitatea e că uneori trebuie să bagi nasul direct în problemă, la propriu. Și, sincer, nu mai am niciun filtru. Odată, într-un supermarket, am făcut un test olfactiv rapid și am primit un „Doamnă…?” perplex de la un domn care se uita la mere. L-am privit direct în ochi și i-am spus: „Dacă erați în locul meu, ați fi făcut la fel.” A plecat.
2. Am mâncat resturi de mâncare pre-mestecată și nu mi s-a părut chiar așa rău
Bebelușii au un talent incredibil de a mesteca ceva, a se răzgândi și a-ți înmâna acel ceva ca și cum ar fi un cadou prețios. Iar eu? Am luat, am mâncat și mi-am văzut de viață. La un moment dat, chiar am ajuns să fac diferența între „a mestecat doar puțin” și „a stat prea mult la el în gură ca să fie încă acceptabil.” Trist? Poate. Practic? 100%.
3. Am inventat minciuni ridicol de elaborate ca să evit discuții inutile
Nu am timp de certuri lungi despre de ce nu putem merge la zoo la ora 10 seara. Așa că am început să creez un univers paralel în care toate răspunsurile sunt simple și de necontestat.
- „Desenele animate dorm noaptea.” (Dacă ai un televizor care refuză să coopereze cu tine, n-ai cum să pierzi.)
- „Butonul ăsta de pe telecomandă se strică dacă îl apeși de mai mult de 3 ori pe zi.” (Nu e minciună. E… știință selectivă.)
- „Dacă nu mănânci legumele, ele se întristează și plâng.” (Ok, asta s-ar putea să fi fost prea mult, dar a funcționat o vreme.)
4. Am adormit copilul cu zgomot de aspirator și acum nu mai pot trăi fără el
Când cineva îmi spunea că bebelușii adoră zgomotul alb, am crezut că e un moft. Apoi am descoperit că aspiratorul era singurul lucru care putea face minuni. Și, prietene, să știi că după câteva nopți de nesomn, un aspirator care bâzâie în fundal devine brusc o simfonie relaxantă. Bonus: casa mea n-a fost niciodată mai curată.
5. Am ascultat aceleași trei cântece luni de zile… și acum le fredonez singură
La un moment dat, copilul a decis că vrea să audă DOAR trei melodii. Non-stop. M-am împotrivit la început, dar am cedat repede. Ce să zic? Nu poți lupta cu un om de 80 cm care are convingeri foarte clare. Și partea cea mai rea? Acum, când sunt singură în mașină, îmi dau seama că fredonez Baby Shark. Pe bune.
6. Am jucat teatru ca să conving copilul să mănânce
Nu exagerez când spun că aș putea avea o carieră de succes la Hollywood. Am fost un avion care aterizează cu lingurița, un extraterestru venit pe Pământ să guste piure de cartofi, și un morcov care imploră să nu fie abandonat în farfurie. La un moment dat, mi-am dat seama că improvizam un monolog despre cum un broccoli singuratic își caută familia. M-a prins atât de tare rolul încât, sincer, a fost una dintre cele mai bune performanțe ale mele.
Parentingul e un haos absolut, și dacă trebuie să miros funduri, să mănânc resturi și să creez un întreg univers paralel al minciunilor logice, o fac fără să clipesc. În fond, viața ca părinte nu e despre demnitate, ci despre supraviețuire.
Acum spune-mi, te rog, că nu sunt singura care a trecut prin asta.
Citește și 10 bancuri de nota 10 cu şi despre…. părinţi
