De două zile, fb-ul a explodat cu povestea scrisă de o avocată care reprezenta o mamă ce dorea să obțină custodie comună cu soțul ei. Povestea, pe îndelete, o găsiți aici.
Avocata îi aduce un elogiu extraordinar judecătoarei, o femeie care coboară de la înălțimea pupitrului ei pentru a discuta cu mama și, mai ales, cu copilul care fusese încredințat în urmă cu ceva vreme doar tatălui.
(…)
Una peste alta, eu vreau să discutăm despre altceva: despre esența dosarului care a adus doi adulți și un copil în fața judecătorului. Potrivit informațiilor furnizate de avocata mamei, tatăl a reușit să obțină un divorț în lipsa ei și, implicit custodia unică a minorului. Mama a aflat prea târziu și s-a chinuit un an și jumătate cu procese ca să obțină măcar custodia comună. Se pare că a obținut-o după ce judecătoarea cu pantofi albaștri ar fi discutat cu copilul.
Eu aș fi vrut să știu ce l-a determinat pe tată să ia o astfel de decizie. Să obții un divorț în lipsă e o chestie foarte complicată. Și, în ziua de azi, să mai obții și custodie unică e aproape imposibil. Părintele decăzut din drepturi trebuie să fie un fel de inamicul public numărul 1.
Și, dincolo de partea legală, aș fi vrut să aflu ce e în mintea acelui tată. Aparent este o ființă rea, plină de ură, care a vrut să-și calce în picioare soția, să o șteargă de pe fața pământului și să-i ia cel mai de preț lucru- copilul. Nu știu ce a fost între ei. Nu știu cu ce i-a greșit ea lui sau el ei.
Dar știu că dragostea pentru copilul tău este egoistă. Poate cea mai egoistă dintre iubirile care pot exista într-o viață de om.
Pentru că ți se pare că acel copil, sânge din sângele tău, ți se cuvine doar ție. Îmbrățișările lui, cuvintele lui, joaca lui vrei să fie doar ale tale. Doar e al tău. Și știu că, dacă trebuie să alegi între mama lui și el, pe el n-ai vrea să-l pierzi niciodată pentru că, fără el, n-ai putea trăi.
Atunci când căsnicia merge, când totul e în regulă între mamă și tată, amândoi sunt dispuși să împartă dragostea copilului lor. Exact asta fac- își rup din egoismul lor și împart. Atunci, asta vine de la sine pentru că se iubesc și între ei, nu doar fiecare pe copil.
Ultima statistică în privința divorțurilor arată că, în 2014, 27.188 de cupluri s-au despărțit. Cele mai multe după mulți ani de căsnicie. Cele mai multe aveau și copii. Și mulți dintre acești copii au ajuns în fața unei doamne cu pantofi albaștri.
Pentru că, de multe ori, părinții, cândva iubiți și soți, acum cei mai mari inamici, uită că, de fapt, un divorț nu este despre ei, despre împărțirea averii lor, despre tratamente împotriva rănilor lor, despre vindecarea sufletelor lor rănite.
(…)
Așa că, dragii mei, dragele mele, vă rog: chiar dacă veți ajunge la divorț, căci uneori e mai bine să vă separați decât să rămâneți împreună în ură, aveți grijă de copiii voștri.
S-ar putea ca ei să nu dea peste o judecătoare cu pantofi albaștri, care să gândească în locul vostru, și, atunci, vă veți distruge pe viață copiii. Acele ființe despre care spuneți cu toții că le iubiți cel mai mult pe lume.
(…)
Citește mai mult pe taticool.eu!
