Sâmbătă pe la prânz așteptam la baza pârtiei telegondola, într-o mare de oameni cu plăci și schiuri în brațe. Unii fumau, că să treacă timpul mai repede. Apoi aruncau mucurile de țigară în zăpadă direct, ca și cum ar fi fost ceva firesc.
M-am obișnuit să văd resturi de țigară peste tot: câteodată sunt îngropate în nisipul de la locul de joacă din parc, alteori le găsești pe stradă, pe plajă, în vârf de munte, în fața blocului, te doare capul. Sunt oameni care le aruncă din mașină, cât așteaptă la stop, sau le fac vânt din mișcare, eventual împreună cu un pahar de plastic, un cocoloș de hârtie, o pungă goală.
Acum parcă era și mai trist peisajul cu atâția fumători și aruncători-de-resturi-de-țigară-la-întâmplare adunați laolaltă. M-am uitat lung de câteva ori, dar i-a durut fix în cot. Eram singura nebună într-o mare de oameni normali.
(...)
Citeşte mai mult pe ruxandraluca.ro
