Senatoarea australiană Larissa Waters a devenit prima femeie politician din țara sa, care și-a alăptat copilul în Parlamentul național.
Waters, care face parte din Partidul Verzilor, de stânga, și-a hrănit, ieri, în timpul ședinței din plen, fiica, pe nume Alia joy, în vârstă de doar două luni.
Camera inferioară a Parlamentului s-a alăturat Senatului, anul trecut, pentru a permite alăptarea, dar nicio femeie din Parlament nu a făcut asta până acum.
În 2015, în Australia a apărut un scandal uriaş după ce secretarul general al Parlamentului i-a cerut ministrului Kelly O'Dwyer să folosească mai mult pompa de muls, pentru a nu lipsi de la vot din cauza faptului că trebuie să-și alăpteze copilul nou-născut.
“Este ridicol că hrănirea la sân a unui copil a devenit subiect de ştiri international. Oamenii fac asta din cele mai vechi timpuri”, a declarat Larissa Waters.
“Am sperat nu doar că voi reuşi să îmi hrănesc copilul în plin plen, ci şi că le voi face conştiente pe femeile din lumea întreagă că locul lor poate fi oricând în Parlament”, a mai spus ea.
„Avem nevoie de mai multe femei și de mai mulți părinți în Parlament”, a scris Larissa Waters pe Facebook. „Avem nevoie de locuri de muncă mai prietenoase pentru familii, mai flexibile, unde părinții să-și permită să-și lase copiii în grija altora”, a explicat femeia.
Conform regulilor locale, mamele care alăptează pot să-și exprime votul în Parlament prin mandatar.
Senatorul laburist Katy Gallagher a declarat că momentul este unul ce merită notat, pentru că femeile fac asta în parlamentele mai multor state din lume, iar acum a venit rândul Australiei.
„Femeile vor continua să aibă copii și dacă vor să-și facă treaba bine și la muncă, și să aibă grijă și de bebeluși...realitatea este că trebuie create condiții pentru asta”.
Până anul trecut, parlamentarii din Camera inferioară, Camera Reprezentanților din Parlamentul australian, puteau să-și ia cu ele bebelușii doar în birourile lor sau în galeriile destinate publicului, nu și în sala propriu-zisă a plenului.
Politicienele își pot alăpta bebelușii în Senat încă din 2003, precizează BBC.
Subiectul este unul sensibil și controversat în multe parlamente ale lumii. În 2016, în Spania, Carolina Bescansa, din partidul Podemos (Putem) a fost criticată și lăudată, în aceeași măsură, pentru că și-a luat copilul în Parlament, unde l-a alăptat.
În 2010, europarlamentara italiană Licia Ronzulli și-a luat fetița cu ea în plen și de atunci micuța a devenit aproape o prezență permanentă la ședințele parlamentare.
În Marea Britanie se ia în considerare acordarea acestui drept mamelor, dar există temeri privind posibilitatea ridiculizării din partea tabloidelor, conform sursei citate.
Sursa: BBC