Din primul moment în care am aflat că vom fi părinți pentru a doua oară, am început să fim „expuși” la poveștile legate de relația dintre frați. Le mai auzisem până atunci și aveau farmecul lor, dar parcă erau doar povești și lucruri de care sau la care nu trebuia să fim foarte atenți. Brusc am ajuns să fiu atent la toate cele, fie că erau întâmplări auzite de pe la colegi, fie că erau chestiuni observate prin parc, fie că erau sfaturi (care se înmulțeau pe măsură ce avansa sarcina).
„Să ai grijă nu îl neglijezi pe cel mare stând prea mult cu cel mic, că e ăla mic și nou”, „încearcă să o pui pe ea să primească musafirii și să îi conducă la bebe”, „dăcă îi iei ceva celui mic, automat să ai ceva pregătit și pentru cel mare”, „nu îți schimba rutina zilnică cu cel mare”, „încearcă să să îl introduci pe cel mare în activitățlie legate de cel mic”, „explică-i celui mare de ce plânge cel mic și care îi sunt nevoile și arat-i poze de pe vremea când era si el mic că să exemplifici mai bine” …și exemplele pot continua la nesfârșit.
Cum a fost până la urmă în cazul nostru? Păi cred că suntem din nou norocoși. Încă dinainte de venirea lui Radu pe lume, Tea s-a dovedit o curioasă și dornică să fie parte la ce va urma și asta pentru că am încercat să îi explicăm în ce fel ne va putea ajuta și în ce fel îi va schimba bebe viața – cum poate nu va dormi foarte bine dacă bebe plânge, cum poate va mânca puțin mai târziu dacă râmâne doar cu unul dintre noi și îl hrânim pe Radu, cum poate nu vom ieși afara atât de des în special dacă nu e tocmai frumos afară, cum vom face mai puține drumuri lungi cu mașina pentru că e vorba de alte bagaje, alte tipuri de cazări etc.
Apoi a venit bebe și a apărut primul hop. Tea e obișnuită să stea cu noi, a stat foarte puțin cu bunicii (o fi bine o fi rău, nu discutăm asta acum) și cum eu a trebuit să fac drumuri dese la maternitate a fost nevoită să stea pe la și cu buncii. Când am sesizat că se simte puțin abandonată și era destul de tristă am înțeles că nu o pot lăsa prea mult cu ei și a trebuit să fac un efort ciudat și să încerc o normalitate cu ea acasă, dar în același timp, să ajung și la maternitate. După o zi jumătate deja mă întreba „când vine mama acasă cu bebe”, iar după ce am făcut un video call a fost ușor dărâmată, noroc că nu mai era decât o zi.
Apoi a venit al doilea hop. Toată lumea a fost acasă, în casă și situația era cam așa: soția în covalescență cu dureri mari, Tea plină de energie și dornică de joacă și interacțiune cu noi doi fără să țină cont de bebe, bebe plin de energie și ușor agitat. de fapt în primele zile nu îmi aduc aminte să se fi uitat sau să fi fost prea interesată de Radu.
Din acel moment noi am început să ne reglăm programul să ne adapăm la noile cerințe ale fiecărei zile și să nu schimbăm mai nimic în ritmul și obiceiurile Teei. Cred că ne-a ieșit pentru că după vreo două luni jumtate-trei Tea a început să fie dornică să participe la creșterea și îngrijirea lui Radu.
(...)
Citește mai mult pe www.tataincepator.ro!
