A purta hainele frăţiorului mai mare nu este neobişnuit nici măcar la case regale. De ce spunem acest lucru? Pentru că până şi la Palatul Kesington este deja tradiţie ca hainele să se recicleze.
După ce micuţa Charlotte (2 ani) a fost surprinsă de fotografi purtând hăinuţele fratelui ei, George (4 ani), toată lumea este convinsă că şi în cazul mezinului femiliei, venit pe lume cu doar câteva zile în urmă, Kate va proceda la fel. Şi nu ar fi nimic ieşit din comun, mai ales că George, cel mai mare dintre fraţi, a purtat inclusiv hăinuţele purtate în copilărie de tatăl său şi de unchiul său Harry. Mai mult,tradiţia transferului hainelor de la fraţii mai mari la cei mici se practică în Casa Regală britanică încă din cele mai vechi timpuri. Altfel spus, nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Frumos, nu?
De-abia aşteptăm să îl vedem şi pe noul membru al familiei purtând tot timpul pantalonaşi scurţi. Dar până atunci, ardem de nerăbdare să aflăm ce nume va purta!
Citeşte şi Motivul pentru care Prinţul George poartă numai pantaloni scurţi, chiar şi iarna
Intră în Galeria Foto pentru a vedea imagini cu cei doi copilaşi purtând haine comune
Sursa text si foto: Daily Mail, Getty Images