În urmă cu 6 luni, Mamoudou Gassama a ajuns în Paris, din Mali, în speranţa că va reuşi să îşi construiască o viaţă mai bună, chiar şi ilegal. Acum, s-a trezit ca peste noapte şi cu un job de pompier, şi cu cetăţenie franceză, primită chiar de la preşedintele Franţei, Emannuel Macron. Cum s-a întâmplat totul?
Sâmbătă, tânărul în vârstă de 22 de ani, Mamoudou, a escaladat până la etajul 4 al unui bloc, pentru a salva un copil atârnat de balcon. Când a văzut că cel mic se află în pericol, a urcat fără să stea pe gânduri, sub privirile martorilor care au urmărit scena cu sufletul la gură. Într-un final, tânărul l-a ridicat pe copil în siguranţă, în aplauzele celor de jos.
Filmuleţul a adunat două milioane şi jumătate de vizualizări pe Facebook în doar câteva ore.
Mamoudou Gassama s-a întâlnit luni cu președintele Franței, Emannuel Macron, care i-a oferit cetățenia franceză, dar și un loc de muncă ca pompier. Tânărul a primit, de asemenea, și o medalie de curaj de la Macron.
Purtând blugi şi o cămaşă cu mâneca scurtă, Mamoudou Gassama a vorbit luni dimineaţa, timp de câteva minute cu şeful statului în faţa camerelor, după care întâlnirea a continuat în privat. La invitaţia preşedintelui, tânărul a povestit circumstanţele actului său de curaj.
“Nu m-am gândit la ce etaj se află, nu m-am gândit la pericol. Am făcut-o pentru că este un copil, iar eu chiar iubesc copiii”, a explicat Mamoudou
„Această faptă de un imens curaj, credincioasă valorilor solidarităţii Republicii noastre, trebuie să-i deschidă uşile comunităţii noastre naţionale”, a scris duminică seara, pe Twitter, un purtător de cuvânt al Guvernului, Benjamin Griveaux.