Sari la conținut

Una dintre bonele lui Tiago, băiețelul Gabrielei și al lui Dani Oțil, este cercetată penal. A lucrat pentru un cetățean străin

Gabriela și Dani Oțil au împreună un băiețel de doi ani, pe Tiago. Recent, prezentatorul TV a dezvăluit că a avut mai multe bone pentru fiul său, însă una dintre ele a avut un trecut inedit. Dani a ales pentru fiul său o bonă cercetată penal.

Despre acest lucru, Dani a vorbit într-un podcast la care a fost invitat, unde a declarat:  “Am avut și o situație mai ciudată. Am ales o doamnă care nu a mai fost bonă și o înțeleg. Am luat-o pentru că voia să învețe meseria de bonă. A mai lucrat în România, dar într-un alt domeniu. Ea s-a retras pentru că i s-a părut foarte greu. Eu dedicam primele 4-5 seri pentru discuții, ca să văd cu cine îmi las copilul. Niciodată nu-l lăsam pe Tiago singur cu bona în casă, pentru că la toate era același început. Ea a fugit practic. A zis că se duce să își înscrie fetița la liceu și să-i dau și două zile libere. Când a plecat, ea și-a luat și periuța de dinți, iar eu am mai fost părăsit în viață și știu cum e. Voiam să știu și eu cu cine stau la masă. Și ea a zis: Nici nu știu ce să povestesc, că mă tot întrebați. Eu am avut o viață grea. Poate așa un element, dar nu cred că vă interesează. Eu am avut o cercetare penală. Ea a lucrat pentru un cetățean străin și în timp îi călca rufele, omul a ieșit din baie cu tot capul în flăcări și a început să urle. Bărbatul a stat câteva luni în comă, dar nu pot să dau foarte multe detalii. Noroc că avea omul camere în casă și că s-a văzut că ea călca.”

Sursa foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!