Cât de diferiți sunt tăticii de fetițe față de cei de băieți? Aproape că nu există vreo diferență. Cel puțin asta am aflat de la tăticul Virgil Ianțu, într-o oră de stat la povești cu și despre copii, în care am descoperit câte ceva despre relația pe care o are cu fiica sa, Jasmina, și despre primul curs pentru copii pe care vedeta de televiziune l-a susținut în urmă cu o lună. Un curs despre stima de sine și despre gestionarea emoțiilor. Concluzia? Bineînțels, copiii spun în continuare lucruri trăsnite, însă au nevoie ca părinții lor să fie lângă ei. Mai multe însă, poți citi în interviul de mai jos…
- Deși se spune că fetițele seamănă mai mult cu tăticii, în cazul Jasminei lucrurile stau un pic altfel. Aduce mai mult cu mami... Am dreptate?
Mai fac diverse glume pe această temă, mai ales când mai postez vreo fotografie cu Jasmina pe Facebook. De exemplu acum, când a terminat clasa a patra... Și urmăresc comentariile: “Aaa, e toată taică-su! Seamănă leit cu tine!”, iar eu îi arăt Roxanei comentariile și îi urmăresc reacțiile. Sunt conștient că e leită maică-sa!
- Care este relația ta cu Facebook-ul vizavi de pozele cu Jasmina? Cu ceva ani în urmă, erai foarte discret în ce privește publicarea fotografiilor în care apare fiica ta…
Sunt într-o altă etapă din viața mea. Toate aceste momente nu sunt întâmplătoare, pentru că mă preocupă subiectele legate de copii și de atenția cuvenită lor. Sunt un tată responsabil și am devenit și mai atent, cu cât crește Jasmina. Învăț mereu câte ceva, sunt atent în jurul meu și sunt foarte preocupat de ce se întâmplă atât cu copilul meu cât și cu copiii altora. Mai ales că am început să lucrez din nou cu copiii, fac niște cursuri foarte faine în care îi învăț ce înseamnă încrederea în ei, să știe cum să-și gestioneze emoțiile. Pentru că emoțiile sunt foarte bune, însă trebuie să știm cum să ne folosim de ele.
- Cum reușești să-i înveți să-și depășească emoțiile?
Fac cu ei exerciții, diverse jocuri prin care îi ajut, de exemplu, să se prezinte frumos în fața cuiva. Când întâlnesc o persoană nouă, să se uite în ochii respectivului / respectivei. Să-și dea seama că o propoziție rostită cu o anumită intonație are un anumit sens… Cam ce fac cei care lucrează în corporații și care trebuie să facă prezentări, însă adaptate nivelului celor mici.
Am avut deja un prim curs, care s-a adresat copiilor între 6 și 10 ani, și mă așteptam să se plictisească, să apară probleme de atenție. Însă nu a fost deloc așa! Am fost foarte surprins să-i văd extrem de atenți și de însetați să vorbească, să-și spună oful. Pentru că am lucrat atât de mult timp cu copiii și pentru că sunt și tată îi înțeleg foarte bine pe cei mici și lucrez foarte bine cu ei. Mai toți părinții își doresc ca prichindeii lor să fie perfecți însă dorințele lor nu corespund întotdeauna cu ce vor copiii. Tocmai de aceea este bine ca noi, adulții, să-i ascultăm mai mult pe cei mici, să aflăm ce vor și ei.
Cea mai faină reacție pe care am remarcat-o a venit din partea unui puști, destul de micuț, dar foarte bine crescut, educat, deștept… După ce le-am povestit cum pot să-și depășească emoțiile – faza cu respirația și cum să se gândească la cei în fața cărora trebuie să se prezinte ca la niște cățeluși, pentru că ei sunt lei și nimic nu le poate pune frâne -, i-am provocat, la un moment dat, la un exercițiu. L-am chemat în față, iar el, extrem de rușinat, mi-a spus: “Nu pot. Am emoții”. Păi, ce-am vorbit?! Ce facem?! Hai, expirăm… Și să-l fi văzut pe ăsta mic cum s-a mobilizat, cum a început să respire adânc, s-a dus în față, a trecut peste emoții și a început să vorbească… Era atât de fericit că a trecut peste acel moment de teamă!
Emoțiile trebuie să existe. Mie îmi plac emoțiile, și eu am emoții de fiecare dată când am de prezentat un eveniment, când trebuie să urc pe scenă într-un concert. Și le las de fiecare dată să mă inunde, nu le pun frână, pentru că emoțiile scot tot ce e mai bun din mine.
- La copii însă, e o linie subțire între emoții și teamă… Tu cum o percepi?
La copii, teama asta vine din mai multe direcții: teama de a nu greși, teama de ridicol, teama de a nu se face de râs pe scenă, teama judecății celor din clasă… Iar aceste lucruri se pot elimina în timp. Trebuie să le dai altceva la care să se gândească și să se concentreze pe ce au de făcut. Și pot trece peste teamă și peste emoții!
Eu am terminat Conservatorul și am făcut vioară de mic, așa că am urcat pe scenă de la 6 ani și jumătate. Și de atunci am tot urcat pe scene. Plus experiența din televiziune. Însă toate aceste experiențe nu m-au ajutat să scap de emoții și nici nu vreau acest lucru! Niciun artist adevărat nu scapă de emoții și nici nu trebuie.
Emoțiile te fac creativ și te ajută să scoți la iveală tot ce e mai bun din tine. Teama estompează creativitatea, te virusează.
- Când ai avut cele mai mari emoții în ce-o privește pe Jasmina?
Sincer, nu am avut emoții… Lucrurile au mers atât de firesc încât nu aveau cum să iasă altfel. Și nu aș schimba absolut nimic în ce privește atitudinea pe care am avut-o și pe care o am de când s-a născut Jasmina. Sunt foarte fericit! Bine, există teama că o să-mi vină, la un moment dat, la ușă cu cine știe ce băiat, de care n-o să-mi placă! Dar nu trebuie să-mi plac mie, trebuie să-i placă ei. Nu știu… dacă vine cu unu’ mic, urât, cu mătreață?! (râde) Și să-mi zică: “Uite, ăsta e iubitul meu, tati!”. Dar să ajungem noi acolo, mai e până atunci! Cred însă că o să facă alegeri bune în viața ei.
Jasmina alături de Aris, fiul Andreei Esca
"Are libertatea să întrebe <De ce?>"
- Este ușor să fii tată de fată? Sau, dimpotrivă, destul de dificil?
Nu e greu. Cred că și la băieți trebuie să fii foarte atent. Atenția și preocuparea față de copil trebuie să fie la fel de intensă, indiferent dacă este fată sau băiat. Și cred că dragostea le rezolvă pe toate. Dragostea, nu răsfățul! Dragostea care te face să-l sfătuiești, să-l îndrumi cât poți tu fără să-l deviezi de la linia lui, să-i lași libertate – libertatea aia bine înțeleasă!, să-i argumentezi întodeauna deciziile tale atunci când nu îl lași să facă ceva sau când nu-i cumperi un anumit lucru. Asta înseamnă dragostea, să-i dai încredere!
- Apropo de libertate... Jasmina va împlini în curând 11 ani. De ce libertăți beneficiază ea la această vârstă?
Are libertatea să întrebe “De ce?”. Și nu primește răspunsuri de genul “Faci așa pentru că am zis eu. Pentru că sunt tatăl tău și eu decid!”. Nu, nu cred în treaba asta deși, recunosc, am avut această tendință. Cred că orice părinte are această tendință, mai ales când copiii sunt mai mici și până când se formează niște relații și niște reflexe, pentru că testează limitele.
Are libertatea de a se purta cu mine ca și cu un prieten. Când aude o prostie, o înjurătură sau ceva de genul, o las să îmi spună despre ce e vorba. Mai scap și eu câteodată, intenționat, câte o prostioară ca să nu îi fie teamă să îmi spună anumite lucruri. Ea știe că, acasă, poate să ne spună orice. Prin urmare, o las să spună vreo prostioară, iar apoi îi zic: “Măi, tati! Știi că nu îți șade bine să vorbești așa.”
În momentul în care copilului nu îi este frică să-ți spună ce a auzit sau a văzut la școală ori în grupul său de prieteni este un lucru extraordinar. Pentru că te ajută în comunicarea cu copilul tău de mai târziu.
Citește și Mirela Retegan: ”Un copil nu crește drept într-o relație strâmbă” (Interviu)
- Cât timp petrece Jasmina folosind device-urile: tabletă, smartphone etc.?
Are perioade… De exemplu, când stă pe telefon mai mult comunică cu prietenii ei: Whats App, Snapchat… Însă eu mă joc foarte mult cu ea. Este înnebunită, de exemplu, după “de-a v-ați ascunselea” în casă. Mai avem tot felul de jocuri. În plus, ne place să petrecem foarte mult timp afară, în curte, unde jucăm și fotbal. Dacă ai tot felul de activități cu copilul tău, care să-l antreneze, care să-i placă, cred că lasă la o parte telefonul și orice device.
Sunt mulți părinți care muncesc până seara târziu, nu au atâta timp la dispoziție pentru a se juca cu cei mici...
Știu, dar măcar ora aia, când vii de la serviciu, să fie dedicată în exclusivitate lor. Iar când ai venit de la serviciu, din punctul meu de vedere, ar trebui făcută o delimitare clară. Ești acasă, lași toate problemele legate de serviciu la ușă. Nu mai stai pe telefon. Acasă este acasă! Pentru că trece timpul și te trezești că o să regreți foarte mult perioada pe care n-ai savurat-o la momentul potrivit.
Eu savurez fiecare clipă petrecută alături de Jasmina tocmai pentru că știu că o să crească și nu o să se mai joace atât de mult cu mine de-a v-ați ascunselea și o să-mi lipsească.
Vorbeai, la un moment dat, pe blogul tău, despre acel “timp sănătos” pe care trebuie să-l petreci alături de copilul tău. Cât de diferit este el față de acel “timp special” pe care experții în parenting îl promovează în ultima vreme?
Timpul sănătos se referă, în primul rând, la acel timp petrecut cu copilul tău în aer liber, în mișcare. Noi mergem cu bicicletele, mergem în parc, cu rolele – cât a râs Jasmina când mi-am pus prima dată rolele în picioare! Câteodată mă dezechilbrez intenționat doar ca să o fac pe Jasmina să râdă. Sunt înnebunit după râsul ei!
Timp sănătos se poate referi și la relația care se creează între tine și copil. Cu cât este mai deschisă cu atât este mai sănătoasă!
"Eu sunt cu regulile, țin foarte mult la ele"
- Cine este mai autoritar, tu sau Roxana?
Aș spune că eu. Eu sunt cu regulile, țin foarte mult la ele. Dacă zebra e aici, treci pe aici, nu la un metru depărtare de ea... Iar Jasmina mai râde cu maică-sa de mine: “Ei, regulile…”. Da, domnule! Țin la reguli și la punctualitate și le respect pentru că nu pot avea altfel pretenții de la ceilalți. Asta încerc să o învăț și pe fiica mea și zic că am reușit.
- Care este cea mai mare teamă a ta, în acest moment?
Nu am nicio teamă. Nu îmi doresc decât să fim sănătoși și să putem să ne bucurăm unii de ceilalți. În rest... nu am nicio teamă. Îmi doresc ca Jasmina să-și găsească drumul în viață, calea care să o facă fericită.
- Spre ce domeniu crezi că se îndreaptă? Îți va călca pe urme?
Încă nu-mi dau seama. Este extrem de talentată în muzică și nu zic asta doar pentru că e a mea. Are un talent... o ureche, o tehnică nativă... Ar putea face muzică la un nivel extrem de ridicat. Însă nu o forțez în acest sens. A început să facă pianul, iar mai târziu a renunțat pentru că avea multe teme de făcut. Nu am obligat-o, mai ales că eu am trecut prin așa ceva de mic și știu ce presupune să faci un instrument.
Deocamdată, trebuie să-și vadă de școală și de copilăria ei, să exploreze, să-și lărgească orizontul. Iar cu muzica... o să vină la momentul potrivit!
- Ce recomandări ai avea tu pentru tăticii de fete?
Cred că primul lucru pe care trebuie să-l facă este să stea relaxați. Oricum, nu vor decide ei niciodată în privința celor cu care fiicele lor își vor împărți viața!
- Cum gestionezi minciuna?
Nu prea minte și, dacă o face, recunoaște mai târziu că a greșit... Are conștiința, iar acest lucru este minunat. De exemplu, a fost într-un anume loc, cu niște colege, unde a făcut o prostioară, total inocentă. Și mi-a zis: “Da’, să știi că o să plătesc totul din banii mei!”.
- Ce se întâmplă atunci când vrea un anumit lucru?
Replica este ceva de genul: “Nu-ți spun ca să îmi cumperi, dar îți arăt ceva...”. Cel mai nou IPhone, un board electric… Dar a văzut o știre cu un copil care s-a accidentat din cauza unui astfel de board și nu și-a mai dorit.
De obicei, primește ceea ce își dorește în urma vreunui eveniment fericit la școală sau dacă își duce la capăt o provocare de genul “Citește atâtea cărți și primești ceva...”. Și, bineînțeles, de ziua ei și de Sărbători.
- Cu banii de buzunar... ce-ați stabilit?
Se mai întâmplă uneori să mă împrumut de la ea. Nu am cash în casă și trebuie să plătesc un colet, ceva... “Când mi-i dai?”. Plus că returnez suma cu dobândă! (râde)
- Care este cea mai dragă amintire a ta din primul an de viață al Jasminei?
Îmi aduc aminte de o zi în care eu am stat cu ea... Roxana avea un job care o ținea mult timp la birou și după-amiaza stăteam eu cu ea. O puneam pe o pernă, lângă mine, și tot îi povesteam, și îi cântam, o schimbam, îi dădeam să mănânce... lucruri pe care le face orice părinte cu un bebeluș. Atât de repede a trecut acea perioadă... Foarte repede. Cumva, îmi este dor și nu prea de acele vremuri. Și o simplă răceală de-a ei mă termina. Când o auzeam cum tușește, mi se rupea sufletul... Dar îmi place fiecare etapă.
- Revenind la cursurile pentru copii, crezi că ar trebui să faci unele și cu părinții?
Cred că da. Eu, de exemplu, am făcut niște cursuri de coaching și mă gândesc foarte serios să pun în aplicare ce am învățat și cu părinții. Cred că prima și cea mai mare încercare, în ce privește un adult, este să-l faci să-și identifice problemele pe care le are și apoi prin ce fel și le poate rezolva. Pentru că și le rezolvă singur. Un psihoterapeut poate da soluții, un coach niciodată nu are voie să direcționeze. El doar poate să-l ajute pe cel care apelează la serviciile lui să-și identifice problemele și să găsească singur soluții.
- Care crezi că este cea mai mare problemă a părinților din România?
Lipsa informării, lipsa educației, lipsa banilor în unele cazuri, lipsa timpului ... Nu conștientizează cât de importantă este fiecare clipă sau fiecare gest sau fiecare atitudine față de copii în formarea lor. Tot ce fac și spun în fața copiilor rămân în mintea și în sufletul lor pe viață.
În plus, lipsa atenției... Se întreabă, mai târziu, “De ce s-a înstrăinat copilul de mine? De se comportă așa? De ce ai intrat în anturajul ăla?”… Pentru că asta a simțit, asta a trăit, asta a văzut alături de tine, tată sau mamă. Dacă tu nu te-ai preocupat de absolut fiecare detaliu, nu ai cum să emiți pretenții mai târziu.
- Crezi că tăticii din România sunt “cenzurați”?
Încă mai există în România ideea asta preconcepută conform căreia dacă tu, ca bărbat, vorbești foarte mult despre copii ești mai puțin masculin. Dimpotrivă! Cred că aici intervine și lipsa educației despre care vorbeam mai devreme. Tații nu trebuie doar să meargă la job și să aducă bani în casă, iar mămicile nu trebuie doar să gătească și să aibă grijă de copii. Lucrurile s-au schimbat.
Intră în galeria foto și vezi mai multe imagini încântătoare cu Virgil Ianțu și Jasmina!
