- Nu vreau să mănânc!
- Atunci... vei muri de foame!
- Ok... o să mor!
Mâncatul este rareori despre mâncare. Mâncatul este de prea puține ori despre carne, legume sau dulciuri. În familie, mâncatul este mai mult despre relația de in/dependență. Cât primesc din ceea ce îmi dau părinții și cât de important este pentru mine să fiu eu cel care face alegerile?
- Dacă nu îți place ce avem, gătește-ți singur!
- Bine, așa fac!
- Aaa, li poți să și plătești din banii tăi ingredientele!
Mâncarea poate fi și modalitatea prin care te lupți cu cei din familie, modul de-ai controla.
- Mănânci ce avem!
- Ba nu, nu vreau! Și nu mă poți obliga!
Ori de câte ori vine vorba despre mâncare și mâncat, în familie, trebuie să ne gândim dacă nu cumva este vorba, în fapt, despre calitatea parentingului și despre relația dintre membri. Mâncarea poate avea multe dintre calitățile părinților: te liniștește, te face să te simți confortabil, te consolează. Pe de altă parte, îți poate părea plictisitoare, oribilă, demnă de evitat:
- Nu e nimic comestibil în casa asta!
- Prostii! E frigidetul plin!
- Plin, dar cu nimic din ceea ce vreau eu!
Avem pentru mâncare aceleași sentimente ca pentru dragoste. În majoritatea cazurilor în care copilul mănâncă prea mult, îți comunică de fapt că Mă simt singur, gol pe dinăuntru sau vreau să mă simt iubit și parcă nevoia mi se adâncește cu zi ce trece! Pe de altă parte, atunci când copilul refuză să mănânce, e posibil să încerce să îți comunice că Nu găsesc în tine nicio calitate pe care mi-o doresc la un părinte sau Tu niciodată nu știi ce îmi doresc, cu adevărat. Mai mult, prin lipsa dorinței de a mânca, copilul vrea să transmită că el deține controlul: fie transmite mesajul Nu mă poți obliga să fac lucrurile pe care nu vreau să le fac!, fie vrea să îi controleze pe ceilalți, făcându-i să se teamă pentru el. În mod clar, refuzul de a mânca este o strategie de succes a copiilor de a-și supăra părinții (mai ales atunci când aceștia petrec mult timp în bucătărie).
Cum putem ajuta copilul? Este important să revizuim relația cu copilul. Este esențial ca noi, părinții, să încercăm să ne (re)conectăm cu copilul. Trebuie să aflăm, comunicând, care este, de fapt, cauza comportamentului lui. Este recomandat să vorbim cu copilul, să îi identificăm și mai ales să îi validăm emoțiile, să îi oferim o siguranță interioară astfel încât să știe că noi suntem mereu lângă el, că îl iubim necondiționat.
► Citește și Îți mănânci și tu emoțiile și grijile la masă?
