Şi da, învăţătoarea chiar crede că sunt nebună.
Fetiţa mea de 8 anişori a venit într-o zi de la şcoală, s-a aşezat la biroul ei şi a început să transcrie pe caietul de teme tot ceea ce făcuseră în ziua respectivă la şcoală.
- Ce faci?, o întreb eu uimită.
- Mi-a dat doamna să transcriu paginile astea.
- Pe toate?! De ce?!
- Pentru a ne învăţa să scriem mai repede, mi-a răspuns ea cu o privire senină.
- Nu vrei mai bine să ieşim în curte, să facem un om de zăpadă, şi vorbim mai târziu despre asta?, am continuat eu. Pentru că da, refuz să îmi mai las fata să îşi facă temele, ori de câte ori îmi dau seama că sunt inutile sau în exces (iar asta se întâmplă în peste 70 % dintre cazuri). Sună nebunesc, nu?
Ei bine, să îţi spun de ce cred eu că sună mai mult decât normal. Nu am o problemă cu temele în sine, pentru că îmi dau seama că ele reprezintă o parte foarte importantă în procesul de dezvoltare al copilului. Copilul meu trebuie să înveţe ce înseamnă responsabilitatea, organizarea timpului, dorinţa de a se cunoaşte pe ea şi limitele sale. Am petrecut ore în şir învăţând-o să citească, să facă ecuaţii, să înveţe istoria ţării noastre – pe cât necesar, la vârsta ei. Am petrecut săptămâni învăţând-o să scrie corect cuvintele, să le rostească frumos, să o fac să iubească lectura. Mi-am dat toată silinţa să fac din educaţie o prioritate în viaţa ei, şi asta pentru că ştiu că şcoala este unul dintre puţinele lucruri care joacă un rol mai mult decât important în crearea unei fundaţii puternice, pentru un viitor aşa cum orice părinte îşi doreşte pentru copilul lui.
►Citeşte şi Educatia suedeza, cea mai buna din lume
Ce mă deranjează pe mine este că temele pentru acasă sunt nu de puţine ori inutile şi, mai mult decât atât, în exces.
Să vă povestesc un alt episod! Fetiţei mele îi place foarte tare să îşi facă temele pe tăbliţa suspendată de perete, din camera ei. Lucrează acolo, îmi mai cere ajutorul, înţelege rapid ce are de făcut, iar eu sunt mai mult decât mulţumită. Numai că, într-o zi am observat că fetiţa nu şterge imediat tabla, ci îşi transcrie tema pe caietul de teme.
- Ce faci, o întreb eu? De ce îţi transcrii tema?
- Pentru că altfel doamna nu mă crede că am făcut-o.
- Păi şi de ce e atât de important? Îi demonstrezi că ştii să o faci şi gata. Nu asta contează, până la urmă?
Evident, fetiţa mea s-a întors a doua zi de la şcoală cu notă care nu îi făcea întocmai cinste. Am sunat-o pe doamna, i-am explicat cum şi de ce văd eu astfel lucrurile, i-am dat cele mai pertinente argumente şi mi-a părut că şi ea a înţeles.
Până la episodul următor, când, în aceleaşi circumstanţe, nota s-a repetat. Am mers la şcoală, am discutat din nou cu doamna şi i-am spus că, atâta timp cât fata ştie să facă tot ce i se cere, nu mi se pare corect să nu fie evaluată corespunzător. I-am explicat că pentru mine este important ca ea să rămână copil, să se joacă, să alerge, să exploreze lumea, să îşi petreacă timpul în bucătărie gătind ce, când şi cum îşi doreşte, să citească acele cărţi care o atrag şi care o ţin trează chiar şi noaptea, dacă ea asta simte şi asta îşi doreşte.
Ştiţi care a fost răspunsul învăţătoarei? "Toţi copiii sunt egali, toţi copiii trebuie să îşi facă temele. Nimeni nu se abate de la reguli!" A doua zi m-am întâlnit, evident, cu directorul şcolii. I-am explicat cum văd eu lucrurile, cât de importante sunt, în familia noastră, temele pentru acasă şi, după câteva replici în contradictoriu, mi-a dat dreptate!
Din fericire, în numai câteva săptămâni situaţia s-a schimbat şi la şcoală! Am fost la o şedinţă cu părinţii, mi-am exprimat punctul de vedere, în mod miraculos toţi părinţii au fost de acord cu mine şi abordarea temelor pentru acasă a căpătat nuanţe diferite. Îi mulţumesc, acum, doamnei învăţătoare pentru flexibilitate.
Este adevărat, nu îmi doream ca fata mea să simtă că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, dar nici nu îmi doream să o închid într-o colivie, să o limitez la sistemul nostru de învăţământ, care te îndoapă cu probleme inutile şi îţi răpeşte timpul în care poţi explora, în care (te) poţi cunoaşte şi afla ce te defineşte, de fapt.
Deşi şcoala este importantă în viaţa copilului meu, vreau să îl învăţ că nu este totul. Ştiaţi, spre exemplu, că unele dintre cele mai mari personalităţi ale timpului nu şi-au finalizat studiiile? Mark Zuckerberg, Steve Jobs, Bill Gates sunt doar câteva dintre nume. Nu vreau să îmi încurajez fata să renunţe la studii sau să fie o rebelă faţă de tot ceea ce o înconjoară, vreau doar să fie un copil care să înveţe despre ceea ce este lumea, în natura ei. Vreau să ştie valoarea banului, să vadă ce poate cumpăra cu el şi ce nu, vreau să aprecieze timpul, oamenii din jur, mirosul unei flori, frumuseţea unui apus.
►Citeşte şi Despre valoarea banilor, pe înțelesul celor mici
Îmi doresc un sistem de învăţământ care să îmi înveţe copilul de ce şi cum să mănânce sănătos, de ce este important să aştepte o chitanţă, când merge să plătească o factură, de ce nu este normal să dea cu piciorul în punga aruncată de alţii pe jos, ci dimpotrivă, să o pună chiar el la coş. Nu vreau un copil copy-paste, care să ştie doar să se supună unor reguli fără să întrebe oare de ce, oare cum, oare o fi bine aşa sau există şi altă cale? Pentru că, dacă va urma calea manualului, din scoarţă în scoarţă, mai mult decât un executant nu va fi niciodată. Şi poate nu va fi grav, dacă asta o va face fericită, dar vreau să mă asigur că şi-a ales ea asta, nu i s-a impus prin sistemul de învăţământ (destul de) defectuos, în ţara noastră.
Tu ce părere ai? Cum îţi înveţi copilul să se raporteze la temele pentru acasă?
Foto: Pexels
