Am să vă mărturisesc ceva, momentul în care m-am simțit cel mai dobitoc părinte din istorie. Încerc să-mi cresc copilul într-un stil de parenting blând și cu multă dragoste. Dar, o dată am uitat. A fost singura dată când am țipat la copilul meu.
Spărsese un pahar. Și am țipat la ea.
Trei luni mai târziu, da, după 3 luni!!!, fata mea îi scria lui Moș Crăciun. Și, alături de păpuși, joculețe și plușuri, copila mea a scris că își dorește ca Moș Crăciun să le aducă părinților ei un set nou de pahare!
Trecuseră trei luni! Iar ea încă simțea traumele pe care i le-a provocat țipătul meu! Trei luni, un singur țipăt. Și o mare traumă pe sufletul ei inocent.
….
Titlul nu-mi aparține. Sunt cuvintele Oanei Moraru, pe care am întâlnit-o la o conferință Kinderpedia. Oana e recunoscută ca un profesionist în domeniul educațional și e apreciată că spune lucrurilor pe nume.
Nu am fost de acord cu ea, la o primă vedere, pentru că nu cred că există copii buni și răi. Există doar copii buni. Dar, ascultând-o, realizez că gândim la fel. Doar că ea a spus-o altfel.
Copiii se nasc buni, dar noi, părinții lor, îi putem strica.
Dacă un copil a văzut în ochii tăi că e rău, nu va vrea să fie bun!
Oana Moraru
Discutam ieri cu un prieten care era foarte dezamăgit că al său copil nu a câștigat un concurs sportiv. Că a muncit mult, dar că nu s-a concentrat, că e prea timid, că nu are curaj, că e cam moale. Și i-a spus copilului toate astea în față, câteva ore mai târziu, cu gândul de a-l motiva.
(...)
Citește mai mult pe taticool.eu
