La cel de-al doilea copil m-am dus cu inima cu un pic ghemuită la prima morfologie: dacă iese tot băiat, ce fac? Mamă de doi - Grea misiune! Și așa a fost: veți avea încă un băiețel, mi-a spus medicul, cu un zâmbet șiret în colțul gurii.
Anii au trecut, cel mare are deja 7 ani, iar cel mic 4. Cum e să fiu mamă de doi băieți? Mi-nu-nat! În fapt, nu mă mai văd deloc mamă de fată și nu îmi pot închipui viața fără cavalerii mei.
Ce iubesc cel mai tare, în a fi mamă de băieți?
Spiritul luptător – modul în care amândoi vor să demonstreze că pot, că au forță, determinare și că ar merge până în pânzele albe pentru a se apăra pe ei și pe cei din jur.
Inimile blânde – Îmi doream o fată, să îmi fie sufletul și inima, cea mai bună prietenă și cel mai de încredere confident. M-am ales cu doi băieți care îmi spun cele mai dulci și calde cuvinte, atunci când am cel mai mult nevoie. Care îmi înțeleg supărările, care mă îmbrățișează și îmi oferă afecțiunea pe care îmi închipuiam că voi putea să o primesc doar de la o fetiță.
Mirosul lor de noroi – Credeți sau nu, iubesc asta la băieții mei. Când vin seara în casă după o zi de alergături și sunt murdari din cap până îi bag pe amândoi în cadă și îi las să se bălăcească atât cât le poftește inima. Dulce copilărie...
Le iubesc impulsurile viclene – Sunt seri în care se pitesc sub pătură, înainte ca noi să ne băgăm în pat și sar la atac, când noi ne prefacem că nu îi vedem. Ne gâdilă și ne înghiontesc și râdem cu poftă minute bune. Asta e fericire!
► Citește și Mama de fetita vs mama de baietel
Și pe cele protectoare – Băieții mei nu suportă să mă vadă tristă, cu atât mai mult plângând. Amândoi fac ochii mari și întreabă cine m-a supărat. Mă iau în brațe și îmi spun mereu că mă vor apăra întotdeauna și că vor avea ei grijă ca cei care m-au supărat să plătească. Deși nu încurajez atitudinea vindicativă, nu pot să nu recunosc că mă simt tare bine când văd că băieții mei sunt atât de protectori...
Iubesc să râd la glumele lor – Și ce mai râs! Nu de puține ori mi-au dat lacrimile la glumele lor inocente, în special la ale celui mic. Sigur și o fetiță ar fi la fel de simpatică, dar glumele lor... haha, ăsta e talent, vă zic!
Îmi place că sunt întotdeauna în mișcare – De fapt, nu, nu se mișcă! Ei aleargă încontinuu! E drept, când erau mici mă epuizau de-a dreptul, dar acum mi se pare extrem de tristă casa când sunt plecați și le lipsește energia. Atâta culoare...
Că fac zgomot! Încontinuu – Nu aș fi crezut vreodată că voi ajunge să spune asta, dar realizez că iubesc gălăgia ori de câte ori ei pleacă la bunici! În acele momente îmi lipsesc și ușile trântine, și motoarele mașinuțelor, și țipetele de nervi sau de prea multă bucurie!
Iubesc că sunt muncitori – Că își ajută tatăl în grădină, că vor și ei să tundă iarba, să folosească ciocanul și să repare sau să spele mașina. Îl imită întru totul, pentru a demonstra că și ei pot!
Că imită sunete amuzante – Că imită motoarele mașinilor, sunetele pe care le fac tenismenii și că unoeri scot fără rușine zgomote de cenzurat în public. Sunt nebunaticii mei și pentru veselia lor îi iubesc!
Iubesc să îi văd că se ceartă pentru a stabili cine îmi aduce cafeaua – În fiecare dimineață se dă o luptă: cine îi aduce mamei cafeaua în pat? Deși am vorbit de atâtea ori despre reguli, nu... aceasta nu poate fi setată! Asta e! Rămân prințesa din vârful patului care așteptă cumințică cea mai bună cafea din lume.
Le iubesc privirea plină de admirație aruncată tatălui – Idolul lor? Tatăl lor, binînețeles. Poate că nu e perfect, dar e cel mai bun tată din lume și nu am cum să nu mă bucur că micuții mei îl admiră atât de tare!
