Dacă răsfoiți de ceva vreme acest blog, probabil ați remarcat faptul că am scris deseori despre țipatul la copii.
A fost un comportament automatizat contra cui am luptat destul de mult. Mi-am dorit să-l duc pe lista comportamentelor controlabile. Să fie în controlul meu deplin.
► Citeşte şi De ce este inutil sa tipi la copilul tau
Adică să ridic vocea numai când vreau cu adevărat, nu că ar exista astfel de situații. Dar să nu mai apară ca un automatism când sunt nervoasă sau obosită. Așa cum se întâmpla de obicei.
Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană liberă. Liberă social, nu depind de alți oameni, dar mai ales liberă de alte obiceiuri: fumatul, alcoolul, țipatul, bătaia și în curând, telefonul și cafeaua.
Dacă eu vreau să cresc niște copii liberi, în primul rând, noi, părinții ar trebui să fim și să ne simțim liberi. Iar apoi, să rămânem un model pozitiv pentru cei din jurul nostru.
► Citeşte şi Nervi de mămică. Ce fac să nu mai ţip la copil?
Trei lucruri m-au făcut să-mi dau seama că am o problemă cu țipatul și care m-au pus serios pe gânduri:
1. Feedback-ul de la copii. Cât sunt mici și nu pot exprima durerea și frustrarea ți se pare că faci bine, că ești pe drumul cel bun. Copiii își iubesc oricum părinții necondiționat. Iartă și iubesc mereu. Atunci când cresc, ceea ce le-ai arătat ca și model devine comportament de bază. Începi să vezi cu cei doi ochi mari ai tăi ce-ai semănat: un copil temător sau agresiv, un copil gălăgios care-și face dreptatea doar țipând, ridicând degetul sfidător către tine. E timp de recuperare, doar să vrem!
(...)
Citeşte mai mult pe mamipetocuri.ro
