Sari la conținut

4 lecții valoroase pe care le învățăm de la copiii noștri

În dorința noastră de a ne educa copiii cum știm noi mai bine, putem uita că ei, la rândul lor, sunt cei mai buni profesori ai noștri. Prichindeii ne dau zilnic lecții, trebuie doar să fim atenți și dispuși să vedem lumea prin ochii lor.

Iată ce lecții valoroase ne învață copiii:

Copiii ne învață să iertăm

Copiii sunt adevărați maeștri în ceea ce privește iertarea. Le lipsește resentimentul cu care noi, adulții, suntem obișnuiți să-l interiorizăm. Câți dintre noi nu am văzut copii care se supără pe alți copii, iar după câteva minute continuă să se joace împreună, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mai mult, dacă ești mamă, sigur ți s-a înmuiat inima când ți-ai dat seama cât de iertător este micuțul tău. Poate că, la un moment dat, ți-ai pierdut cumpătul, ai ridicat vocea sau ai spus ceva dureros. Cu toate acestea, de câte ori te-ai dus să-i ceri scuze copilul tău? Cum te-ai simțit când ai constatat că el te-a iertat deja, că nu mai este supărat și apoi te-a întâmpinat cu brațele deschise?

Copiii ne învață că mândria și orgoliul nu duc nicăieri. Resentimentul doar ne otrăvește sufletul și îi îndepărtează pe cei pe care îi iubim. Așa că urmează exemplul lor: iartă repede și lasă loc fericirii să te cuprindă.

► Citește și: Copiii învață cel mai bine din propriile greșeli

Copiii ne învață ce este umilința

Smerenia este capacitatea de a ne recunoaște virtuțile și limitele, atât pe ale noastre, precum și pe cele ale altora. Este cunoașterea valorii noastre și a celor din jurul nostru și, de asemenea, conștientizarea faptului că avem cu toții nevoie de îmbunătățiri.

Ca adulți, de cele mai multe ori, ne este greu să ne acceptăm eșecurile și să punem întrebări, dacă avem nevoie de răspunsuri. Încercăm întotdeauna să afișăm o imagine impecabilă. Copiii, liberi de astfel de judecăți, pun întrebări fără să ezite. Vor să învețe, să exploreze, să-și satisfacă curiozitatea. Nu ezită să apeleze la alții pentru a afla răspunsuri și pentru a-și satisface preocupările. În același timp, ei învață ceea ce știu cu bunătate, afecțiune și răbdare.

► Citește și: Copiii nu vin pe lume să "ne incerce"! Vin pe lume să ne iubească

Copiii ne invață ce este prietenia

Cât de des am “invidiat”, ca adulți, capacitatea copiilor de a relaționa între ei și simplitatea cu care o fac? O întrebare simplă precum: „Vrei să fii prietenul meu?” e deajuns. Sau una precum: „Vrei să ne jucăm împreună?” este tot ce are nevoie un copil pentru a deveni parte a unui nou grup. Micuții au încredere în ei și în ceilalți, așa că nu se tem să se apropie de alții sau să arate vulnerabilitate.

Copiii ne învață să zâmbim

În cele din urmă, una dintre cele mai valoroase lecții pe care ne învață copiii este că zâmbetul este întotdeauna cel mai bun accesoriu. Ce contează un tricou pătat de vopsea dacă creăm artă? Și cui îi pasă dacă hainele mele nu se potrivesc sau nu sunt în trend dacă eu mă simt fabulos în ele? Un zâmbet este tot ce ai nevoie pentru a te simți perfect.

În cele din urmă, avem multe de învățat de la copiii noștri. Cu siguranță, modul lor de a vedea lumea poate să nu fie funcțional pentru un adult. Indiferent dacă ne place sau nu, trebuie să ne adaptăm societății în care trăim.

Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că uneori viața este mai simplă decât credem.

► Citește și: De ce nu le arătăm și copiilor același respect pe care l-am oferi și adulților?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!