Am fost crescuți cu vorbe precum grasă și frumoasă, spunându-ni-se aproape la fiecare masă să mâncăm tot din farfurie, că altfel rămânem mici. Este, astfel, ușor de înțeles de ce simțim să transmitem mai departe dragostea pentru mâncare multă, cu toate că nu este deloc sănătos acest obicei.
Deși trebuie să încurajăm copilul să mănânce (cât mai sănătos), este important să nu îi forțăm stomacul cu cantități mai mari decât poate suporta. Iată și câteva fraze pe care ar fi bine să evităm să le spunem, mai ales în timpul mesei:
„Curăță farfuria!” „Termină-ți toată mâncarea”
De ce nu ar trebui să o spunem: scopul este să-i învățăm pe copii să mănânce până se satură, nu până când farfuriile sunt curate. Porțiile pe care noi le oferim sunt, de obicei, prea mari și, chiar dacă nu sunt, vrem să-i învățăm să respecte acel sentiment de sațietate (lucru pe care mulți dintre noi îl ignorăm). Desigur, dacă copilul tău a mâncat două mușcături sau simți că în mod legitim nu a mâncat suficient, este ok să-l încurajezi să mănânce mai mult, dar scopul nu ar trebui să fie ca ei să mănânce TOT.
„E un mofturos”
De ce nu ar trebui să o spunem: știm cu toții că micuții sunt ca niște bureți mici care absorb tot ce spunem, chiar și atunci când nu le este adresat. „Copil moftuross” are o conotație negativă și este bine să facem întotdeauna asocieri pozitive cu mâncarea. Atunci când folosim această expresie, se poate transforma într-o profeție care se împlinește, deoarece copilul știe că ștacheta nu a fost ridicată. E bine să fim pozitivi și, dacă este nevoie să catalogăm în vreun fel apetitul copilul, putem spune ceva: „Andrei este un pic mai selectiv în ceea ce mănâncă, dar lucrăm la asta.”
Citește și Transformă-l din „mofturos” în ”mâncăcios”. Cele mai bune metode
„Mie nu îmi plac măslinele”
De ce nu e bine să o spunem: nu este fondat să ne așteptăm ca cel mic să mănânc măsline, spre exemplu, dacă noi susținem sus și tare că nu putem consuma acest aliment. Atrăgând atenția asupra antipatiei unui adult față de mâncare, riscăm să deschidem ușa pentru tot felul de afirmații similare care vin din gura copilului, cu privire propriile preferințe alimentare.
„Ah, nu, el nu mănâncă asta”
De ce nu e bine să o spunem: se poate întâmpla ca un copil să iubească un aliment din prima încercare, se poate întâmpla să îl iubească întocmai începând cu încercarea cu nr. 20. Dacă noi subliniem de fiecare dată că el nu mănâncă ceva anume, îi îngrădim deja deschiderea către a mai încerca. O alternativă bună ar putea fi să îi oferim alimentul respectiv alături de unul pe care cel mic îl preferă, astfel încât să creștem și șansele primului aliment de a fi consumat.
