Suntem diferiți, gândim diferit, ceea ce eu cred că este bun pentru copilul meu, ție poate ți se pare inacceptabil și invers. Tocmai de asta cred că ar fi foarte bine dacă am rezista tentației de a da sfaturi copiilor altora. Sunt convinsă că și pe voi vă irită anumite ”învățăminte” pe care copiii voștri le primesc de la străini, așa cum mă irită și mă întristează și pe mine, chiar dacă nu sunt exact aceleași.
Pot admite că felul în care îmi cresc eu copilul nu este cel mai bun, nu am pretenții de mamă perfectă, dar este cel mai bun pe care îl știu eu și îmi asum responsabilitatea pentru el. Dacă este cineva care chiar crede că fac o greșeală inacceptabilă în felul în care îmi educ și cresc eu copilul prefer să discute cu mine. În niciun caz să încerce să îmi educe copilul. Să admitem că persoana respectivă are dreptate și că eu chiar greșesc, pe mine trebuie să mă atenționeze pentru că eu sunt cea care greșește.
De ce scriu despre asta? Pentru că nu vreau ca în creierașul-burete de copil naiv al mogâldeței mele să sădească cineva lucruri cu care eu nu sunt de acord, lucruri care produc confuzie (măcar și pentru simplu fapt că noi, părinții, spunem altceva), lucruri care poate chiar dor.
Scriu acum despre șase lucruri care m-au deranjat în ultima vreme, dar probabil sunt mai multe.
”Ești urât/ă când plângi”
M-a durut pur și simplu sufletul, dar m-am și enervat maxim, când o cucoană s-a trezit să-i spună Sophiei, în parc ”Ce urâtă ești când plângi”. Vă spun sincer că îmi venea să-i spun: ”Femeie, urâtă ești tu pentru că ești capabilă să-i spui așa ceva copilului meu. Sau oricărui copil!”. Și apoi aș fi sfătuit-o să-și pună și niște ochelari, să vadă mai bine, pentru că în fața ei se afla un copil minunat, care era supărat. Asta pentru că un alt copil îi stricase jucăria. A fost un accident, dar până i-am explicat eu cum e cu accidentul a fost și o repriză de lacrimi. Tot ce ne mai lipsea era cucoana cu pricina care să-i spună o astfel de inepție. I-am spus femeii că greșește, nu e deloc urâtă, e chiar o fetiță frumoasă. Tare, astfel încât să mă asigur că Sophie mă aude, nu concep să-i bage cineva o astfel de prostie în cap.
Fetițele nu fac x lucru
De câteva zile, Sophie îmi tot spune că verdele este culoare pentru băieți, că băieții fac nu știu ce lucru, fetele fac altceva. De fiecare dată sunt șocată pentru că la noi în casă știu sigur 100% că nu a auzit niciodată așa ceva. Asta pentru că noi am încurajat-o și susținut-o să facă orice lucru îi place, indiferent că a implicat mașinuțe, scule, ciocane șamd. Are și păpuși, are și avioane, are și seturi de ceșcuțe, are și mașinuțe. Are și trusă de șuruburi, și chei etc. I-am oferit ocazia să-și aleagă ce-i place, nu i-am impus noi nimic pentru că este fetiță. Nu i-am cumpărat hăinuțe roz (decât rar și, da, are multe primite), are pantaloni albaștri și verzi, ba chiar îi place mult albastru (desigur, după galben, care este culoarea ei preferată). Nu înțeleg de ce trebuie cineva să impună limite și criterii de diferențiere de gen copilului meu, ”pentru că e fetiță”.
Educatoarea ei este în concediu momentan, dar voi purta o discuție când se întorce. Nu sunt de acord cu asta. Da, poate feminista din mine vorbește, dar serios acum, suntem în 2016 și există egalitatea între sexe, nu înțeleg de ce este nevoie să facem această diferențiere aberantă în mintea copiilor noștri atât de micuți.
Ești mică, nu poți să…
Tot apropo de limite, nu-mi place deloc când cineva se gândește să spună ”ești mică, nu poți să…”. Inevitabil, răspunsul Sophiei în cazul ăsta este ”ba sunt mai male”. Și se supără. Câteodată într-un mod evident, altă dată se închide în ea pe moment și răbufnește mai târziu. Și chiar cred că are dreptate. De ce să îi spun eu sau altcineva că nu poate? De ce să nu o încurajez să încerce, să-și testeze limitele și să le depășească? Dacă ea poate și așa micuță cum e?
O superi pe mami/ îl superi pe tati
Mă feresc să îi atrag atenția copilului în public, prefer să îi explic separat, nu vreau să se simtă stânjenită față de prietenii ei atunci când îi țin eu morală. Este și ea un omuleț, are orgoliul ei și stima de sine îmi doresc să o țin la cote înalte. Dar da, îi mai țin și eu morală, și sunt totuși momente când se impune să-i atrag atenția atunci, imediat. Nu e cel mai plăcut lucru pentru mine, dar cu atât mai neplăcută este intervenția unor terțe persoane.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
