Sari la conținut

6 metode prin care am crescut imunitatea copiilor mei până la vârsta 3 ani

Am fost de două internată în spital cu cea mică, înainte să împlinească 3 ani. Probleme nu foarte grave – având în vedere că nu am stat mai mult de o săptămâna cu tratament, însă destul de grave  – având în vedere că a fost necesară spitalizarea și aplicarea de perfuzii.
 
În ambele situații, cea mare era bine mersi acasă, fără niciun simptom deranjant, iar asta pot să spun că a fost foarte liniștitor pentru mine.
 
Totuși, nu am putut să îmi scot din minte întrebarea: ce am făcut bine cu cea mare și ce am făcut greșit cu cea mică? Eram măcinată de vinovăție și încercam să găsesc răspunsuri așa că întrebam pe toată lumea, de la asistente la doctori, indiferent că aveau grijă de noi sau de alți pacienți.
 
Răspunsul a fost, Slavă Domnului, unul singur: e vorba de imunitate. Cea mare avea deja o anumită rezistență, organismul ei era pregătit să se lupte cu agresiunile venite din afară, pe când cea mică era încă sensibilă, predispusă la îmbolnăviri și avea un organism mai vulnerabil.

► Citeşte şi Cum creşti imunitatea copilului tău
 
După câteva întrebări despre stilul nostru de viață am primit toate asigurările că nu am făcut nimic greșit și mi s-a recomandat ca în continuare să respect câteva reguli de bază pentru întărirea sistemului imunitar al fetelor. În plus, pe lângă tratamentul pe care urma să-l continuăm acasă, am primit și rețetă pentru vitamine, “ceva” care să protejeze ficatul și “ceva” care să refacă flora stomacala afectată în urmă administrării de antibiotice (mult timp după aceea am aflat că era vorba despre prebiotice).
 
Din păcate eu a trebuit să învăț aceste lecții într-un mod nu tocmai fericit, pentru că la momentul respectiv informațiile nu erau atât de accesibile ca acum. Au trecut mulți ani de atunci și nu pot decât să mă bucur că lucrurile au evoluat, atât din punct de vedere al progreselor medicale dar și din punct de vedere al implicării medicilor.
 
Unul dintre aceștia este domnul doctor Bogdan Stană,  medic specialist pediatrie Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași, care, într-un interviu amplu, a explicat pe înțelesul nostru la ce ne referim atunci când vorbim despre imunitate și cum putem ajuta la susținerea acesteia.
 
Va redau mai jos cele mai importante informații, pentru că sunt sigură că și voi sunteți preocupați de acest subiect.

6 metode prin care putem susține dezvoltarea sistemului imunitar al celor mici

Într-o abordare plastică, sistemul imunitar este o “armata” care ne protejează organismul de atacurile inamicilor, așa că avem datoria să ne îngrijim de această armată și să-i oferim toată susținerea necesară.

(...)

► Citeşte mai mult pe 6 metode prin care am crescut imunitatea copiilor mei pana la varsta 3 ani

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!