Nu este nimic neobişnuit ca un copil „să îşi scoată părintele din pepeni”! Numai că, atunci când copilul repetă acelaşi comportament enervant la o frecvenţă care ne pune pe gânduri, poate nu ar fi rău să luăm atitudine. S-ar putea ca anumite deprinderi să aibă urmări şi asupra adultului în devenire.
Iată la ce fel de comportamente să fim atente şi ce este de făcut:
Copilul nu iartă – Copiii ar trebui să ştie cum să gestioneze conflictele. Adesea, îi învăţăm pe copiii noştri să nu se lase călcaţi în picioare, ci să acţioneze în consecinţă. De prea puţine ori, însă, îi sfătuim să lase deoparte emoţiile negative, să uite, să ierte. Numai aşa va fi mai fericit cu el însuşi! Lumea nu o poate schimba, dar modul în care acţionează împotriva nedreptăţilor – da!
Ce putem face? – Să ne asigurăm că cel mic ştie ce este iertarea şi să fim încercăm să fim un model pentru el, în acest sens. Este important să îl învăţăm să îşi analizeze propriile sentimente, precum şi să îl ajutăm să îşi dea seama care este, în fapt, cauza conflictului. Îi putem explica faptul că răzbunarea nu face altceva decât să aducă din nou, precum un boomerang, comportamente negative.
Copilul dă dovadă de iresponsabilitate – Când eram mic, fratele meu cel mare făcea tot felul de boacăne, dădea vine pe mine şi îmi spunea că acei copii care se plâng ajung la orfelinat. Într-o zi, a dat vina pe mine pentru faptul că eu am stricat televizorul. Numai că în acele momente eu eram cu bunica şi, deşi în faţa părinţilor am luat vina asupra mea, s-au prins că mint şi că de fapt comportamentele fratelui trebuiau schimbate şi nu ale mele.
Acum, se ne imaginăm cum ar fi ca un coleg de muncă de-ai noştri să dea adesea vina pe noi pentru greşelile lor.
Ce este de făcut: să ne învăţăm copilul să fie responsabil, dându-i din ce în ce mai multă libertate, pe măsură ce răspunde corect la activităţile pe care le are de îndeplinit. Discutaţi deschis despre comportamentul lui, despre urmările faptelor sale şi încercaţi să nu aplicaţi pedepse pentru ceea ce face.
► Citeşte şi Se poate crește un copil fără pedepse și amenințări?
Copilul este foarte încăpăţânat – Ideal este ca oamenii să înveţe să îşi apare punctele de vedere şi să îşi satisfacă nevoile arătând că pot face compromisuri în acest sens. Părinţii ar trebui să îşi înveţe copilul să îşi dezvolte această aptitudine încă din copilărie, pentru că în adolescenţă sau la maturitate este mult mai greu.
Ce este de făcut: să înţelegem emoţiile copilului şi motivele care stau în spatele încăpăţânării lor. Trebui să îl învăţăm să empatizeze, să se pună în locul celuilalt, dar şi să îşi cunoască emoţiile. Trebuie să renunţăm să îl implorăm, să îl pedepsim, să dăm vina pe el sau să îl certăm. Trebuie să fim calme şi clare în exprimare, dar şi să facem compromisuri, spunând: Da, mâncăm şi prăjituri, dar în ziua în care avem voie (sâmbăta, spre exemplu ), în loc de: prăjiturile au zahăr şi nu sunt deloc sănătoase, deci nu mâncăm deloc.
Copilul manipulează – Se întâmplă adesea ca un copil să îşi manipuleze tatăl sau rudele, pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Începe să plângă la supermarket, să dea din picioare sau să se folosească de diverse metode. Dar el ar trebui să înveţe că nu va construi relaţii sănătoase, comportându-se în acest mod.
Ce este de făcut: este esenţial să învăţăm să facem diferenţa între smiorcăieli şi lucrurile care îl supără, între-adevăr, pe cel mic. Cei mai mulţi dintre copiii care manipulează o fac pentru că nu primesc suficientă atenţie de la părinţi. Aşa că nu ar fi rău să ne alocăm mai mult din timpul nostru pentru a sta cu cel mic, fiind calme şi renunţând la ameninţări! Va da roade, cu siguranţă!
Copilul este foarte agitat şi se grăbeşte în permanenţă – Copiii sunt drăgălaşi când acţionează spontan, dar nu şi atunci când se grăbesc să sară cu pantalonii albi în noroi sau când bagă mâncarea fierbinte în gură, pe motiv că nu au răbdare. În acest caz, este important să îl ajutăm pe copil să prevadă consecinţele faptelor sale.
Ce este de făcut: Să rămânem calmi, să înţelegem ce l-a făcut să acţioneze în acel mod să îl lăsăm să rezolve de unul singur consecinţele faptelor sale. Putem seta anumite reguli şi să îl încurajăm, spunându-i că se descurcă de minune în a le respecta.
Sursa foto: Free pik
