Sari la conținut

7 situații în care trebuie să ții cont de refuzurile copilului tău

Mai știi povestea cu fetița care l-a luat pe “NU” în brațe? Poate i-ai spus-o copilului tău atunci când a refuzat să facă diverse lucruri: să mănânce legume, să se spele pe dinți, să asculte de bunici, să-și facă ordine în cameră... Există situații însă în care chiar ar trebui să ții cont de refuzurile copilului tău. Care sunt acestea?

Între 2 și 4 ani, copilul descoperă cuvântul “NU” și puterea pe care acesta o are asupra adulților. De fiecare dată când cel mic refuză să facă un anumit lucru, părinții se încăpățânează parcă și mai tare și vor să-și demonstre autoritatea și mai tare. Cel puțini, unii dintre ei.

NU. Toată ziua, de dimineață până seara, în orice situație. Tu de câte ori n-ai auzit acest cuvânt?! NU vreau haina verde, NU vreau legume, NU vreau să mă spăl pe dinți, NU vreau să dorm la prânz, NU vreau la doctor, NU vreau să strâng jucăriile… și lista poate continua la nesfârșit. Este un mod prin care copiii îşi exersează şi îşi pun în aplicare independenţa. Cel puțin așa explică psihologii. Și tot ei ne explică de ce, în anumite momente, trebuie să-i și ascultăm.

Iată 7 situații în care trebuie să ții cont de refuzurile copilului tău:

1. Sesiunile de gâdilat.
Sigur ai avut parte de așa ceva! Când îl gâdili pe cel mic, iar el râde în hohote de parcă nimeni și nimic n-ar mai conta în acel moment. Și chiar așa și este, însă dincolo de amuzament, trebuie să știi să te oprești atunci când îți spune: “Mami, nu mai vreau!”. Pentru că, într-o secundă, sesiunea de gâdilat se poate transfroma dintr-o distracție într-un moment de chin.

2. Când îl întrebi ”Ți-e foame?”
Sunt zile în care juniorul tău nu prea mănâncă? Nu încerca să-l forțezi. Copiii au propriul ritm de asimilare și, dacă nu mănâncă atât de mult pe cât crezi tu că ar trebui, nu intra în panică. Este cazul să te îngrijorezi atunci când refuză să mănânce mai mult de două zile la rând.

3. Când încearcă să mănânce singur
Odată ce a învățat să mănânce singur cu lingurița sau cu furculița și timpul alocat servirii mesei se modifică. Prânzul sau cina poate dura și o oră! Chiar dacă pare că nu mai termină, nu încerca să-l ajuți, decât dacă îți cere acest lucru. Dacă îți spune “Lasă-mă! Fc singur!”, cel mai bine ar fi să-l asculți. Face parte din procesul de dezvoltare!

4. Sesiunea de îmbrăcat
După vârsta de 2-3 ani, copilul deprinde să se îmbrace singur. Chiar dacă uneori își pune bluza pe dos sau pantalonii invers, cu spatele în față, ori încurcă șosetele... lasă-l să se descurce singur. E adevărat, tu îl poți îmbrăca mult mai repede, mai ales dimineața când te grăbești să ajungi la grădiniță. Dar, dacă el insistă să se îmbrace singur, respectă-i dorința, indiferent cât de enervant poate fi!

5. Când îi este teamă
Există situații în care copilului îi este frică să încerce ceva: să intre în piscină chiar dacă are un colac, să se joace cu o anumită jucărie, să mângăie cățelul familie, să se urce într-o mașinuță în parcul de distracții… Nu-l forța! Își va depăși singur teama, la un moment dat…

6.Experiențe în premieră
Deși ție ți se par cool anumite activități – plimbarea pe role, săritul în trambulină etc. – cel mic nu este la fel de încântat să încerce ceva nou. Din contră, te poate refuza extrem de vehement. Respectă-i dorința și lasă-l pe el să decidă când este cel mai bun moment pentru a încerca lucruri pentru prima dată.

7. Pupici / Îmbrățișări / Ținut de mână
Sunt momente în care cel mic nu vrea să fie pupăcit sau îmbrățișat, chiar dacă ați făcut acest lucru de un milion de ori până acum. Nici măcar nu dorește să-l ții de mână! Nu-l certa și conformează-te dorințelor sale. Așa va învăța cât de mult contează și opinia lui.
Tu în ce situații crezi că ar trebui să respecți refuzurile copilului tău?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!