Sari la conținut

8 motive pentru care golful este un sport potrivit pentru copilul tău

În 2012 când am început să descopăr golful m-a prins „virusul” şi de atunci îl practic constant în timpul liber. Cu siguranţă nu este uşor, dar este un sport „challenging” care te ţine mult timp în aer liber şi care te face să îţi doreşti să devii un jucător tot mai bun.

Mi-au trebuit aproximativ două sezoane de antrenament pentru a ajunge să joc bine la nivelul unui începător, dar pe măsură ce am descoperit jocul, am regretat că nu am avut posibilitatea să îl învăţ mai devreme, pe vremea când eram copil. Probabil aş fi reuşit să învăţ mai repede swingul şi, probabil, ar fi fost mai natural, iar rezultatele pe măsură. În schimb, voi face tot posibilul să ofer această oportunitate de învăţare copiilor mei, fiindcă golful este un sport care îi pregăteşte nu numai pentru o plimbare în aer liber, ci şi pentru viaţă.

Iată câteva dintre motivele care mă determină să afirm că golful este un sport potrivit pentru copii:

1. Aer liber. Golful le oferă copiilor oportunitatea să petreacă timp în aer liber, în mijlocul naturii, departe de computer, tabletă şi telefon, marile „capcane” ale timpurilor noastre;

2. Mişcare. La golf poţi alege să parcurgi terenul pe jos sau cu buggy. În funcţie de lungimea şi specificul terenului, un jucător poate merge pe jos chiar şi 8 km într-o rundă de golf.

3. Timp de calitate alături de familie şi prieteni. Golful poate fi practicat la orice vârstă, de femei şi bărbaţi deopotrivă, aşadar poate fi un prilej foarte bun pentru a petrece timp cu familia în aer liber şi pentru a face mişcare, momente care lipsesc deseori din vieţile noastre în ultima vreme. Ba mai mult, golful facilitează prieteniile, oferă un mediu în care putem cunoaşte alte persoane pasionate de acest sport.

4. Mizează pe integritate. Golful este bine cunoscut pentru regulile sale standardizate la nivel internaţional. În plus faţă de aceste reguli, jucătorii trebuie să respecte un set de norme denumite „etichetă”, dar şi regulamentul terenului pe care joacă. Eticheta acoperă aspecte precum măsuri de siguranţă, corectitudine, ritmul de joc, dar şi responsabilitatea unui jucător de a nu provoca daune terenului pe care joacă. Corectitudinea, responsabilitatea faţă de natură şi faţă de partenerii de joc au impact pozitiv în vieţile copiilor şi de dincolo de terenul de golf.

5. Stimulează capacitatea de concentrare şi atenţia la detalii. Pentru fiecare lovitură, trebuie să ţii cont de o multitudine de factori precum: distanţa, temperatura, vântul, orientarea, suprafaţa de pe care loveşti, dar şi tipul loviturii. Acest antrenament îi ajută pe copii să îşi îmbunătăţească atenţia la detalii şi capacitatea de concentrare.

Citește mai mult pe life.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!