Sari la conținut

A fost aprobat noul curriculum pentru educație timpurie. Care sunt indicatorii pe care îi vor urmări educatoarele, prin noile fișe de progres ale copilului

A fost aprobat noul curriculum pentru educație timpurie (nivelul antepreşcolar 0 - 3 ani şi învăţământul preşcolar 3 - 6 ani) care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare).

Anul acesta, curriculum pentru creșă și grădiniță schimbă și fișele în care educatoarele trebuie să completeze modul în care evoluează copiii.
Astfel, la creșă, sunt urmărite elemente precum interacțiunile copilului în timpul jocului, recunoașterea emoțiilor de bază și abilitatea de a face puzzle-uri de până la 6 piese.

La grădiniță, în schimb, educatoarele verifică modul în care un copil le împărtășește celorlalți trăirile și emoțiile sale, urmăresc progresul celui mic până la recunoașterea literelor mari de tipar, înțelegerea conceptului de scriere pentru comunicarea unui mesaj, verifică dacă își pune singur pantofii și își leagă șireturile, dacă se poate concentra la o activitate 20 de minute fără supervizare.

Ministerul Educației a schimbat curriculumul pentru grădiniță, cu 3 săptămâni înainte de începutul școlii. Noul curriculum pentru educația timpurie, publicat în Monitorul Oficial pe 20 august, înlocuiește curriculumul din 2008 și conține, pentru prima dată, și programul și obiectivele pentru creșă (0-3 ani).

Inspectoarea generală din Ministerul Educației responsabilă cu educația timpurie, Viorica Preda, a declarat pentru Edupedu.ro că fișele de urmărire a progresului copiilor “sunt corelate toate cu Reperele ["Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului între naștere și 7 ani”, document realizat cu ajutorul UNICEF România și aprobat prin ordin de ministru în 2010 – n.red.], care sunt probate pe populația din România. Ne-am uitat și la documentul cadru la nivel european. Suntem la fel ca și colegii noștri europeni. Sunt niște standarde pe care noi le-am respectat”, a declarat Preda.
Fișele de la grădiniță sunt mai concise, mai concentrate și au o listă mai mică de indicatori decât cele de până acum, a declarat aceasta, pentru Edupedu.ro.

Fișele de apreciere a progresului individual al copilului la creșă

“În prezenta grilă, fiecare indicator se cotează cu A (comportament atins), D (comportament în dezvoltare) sau Ns (comportament care necesită sprijin) și nu reprezintă o ierarhizare și/sau o diagnosticare individuală, ci o informație valoroasă privind orientarea practicilor educatorilor/părinților în raport cu dezvoltarea optimă a copiilor în această perioadă”, se mai arată în document.

 

Fișele de apreciere a progresului individual al copilului la grădiniță


 

În curriculumul pentru grădiniță se precizează că activitatea educatoarelor “este completată zilnic cu 3 ore de activitate de pregătire metodico-științifică, în care se realizează:
•    proiectarea curriculară,
•    proiectarea și pregătirea activității zilnice,
•    studiul individual,
•    confecționarea materialului didactic,
•    consemnarea observațiilor asupra copiilor în Caietul de observații/Observator și a progresului individual al copiilor în Fișele de apreciere a progresului individual al copilului înainte de intrarea în clasa pregătitoare (Anexele 3 și 4) sau în alte instrumente de monitorizare/înregistrare avizate de MEN,
•    proiectarea activităților extrașcolare sau a unor activități din cadrul proiectelor educaționale derulate,
•    amenajarea sau reorganizarea ambientului educațional,
•    organizarea de expoziții cu produse ale activității copiilor,
•    conceperea unor fișe de lucru pentru copii,
•    participări la cursuri de formare, la activități ale comisiei metodice, la întâlniri metodice, la schimburi de experiență, la activități în parteneriat cu familia sau cu alți parteneri educaționali etc”

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!