Sari la conținut

A fugit de-acasă ca să adune pet-uri pentru o trotinetă și a fost găsit îngheţat sub un pod

Un copil de doar 10 ani care a fugit de acasă cu scopul de a strânge bani pentru o trotinetă a fost la un pas de moarte, după ce aproape a degerat sub un pod.

Băiatul locuiește în Bucșa, Dâmbovița, și a mers mai bine de 40 de kilometri pentru a colecta sticle de plastic. La vârsta sa fragedă, micuțul avea un singur obiectiv: să adune suficienți bani pentru a-și cumpăra o trotinetă.


„Pentru o trotinetă, un copil de 10 ani a plecat la 40 de km de casă. A fost găsit de jandarmi sub un pod. Este vorba despre băiatul din Dâmboviţa care, în urmă cu o lună, a fost dus acasă de jandarmi, după ce plecase din sat pentru a aduna peturi ca să îşi cumpere o trotinetă.

A dispărut din nou cu acelaşi gând: să strângă bani pentru trotineta visată”, a transmis vineri, 18 octombrie, Jandarmeria Română.

Din păcate, nu este prima dată când copilul a recurs la acest gest. În urmă cu aproximativ o lună, copilul a fugit de acasă cu același scop, însă, după ce a părăsit satul, s-a rătăcit și a fost adus înapoi acasă de jandarmi.

De data aceasta, băiatul a părăsit școala și nu s-a mai întors acasă. Bunica sa, în grija căreia se afla, a alertat îngrijorată autoritățile cu privire la dispariția lui.
Jandarmii din Prahova au reușit să-l găsească în jurul orei 23:00, la o distanță de 40 de kilometri de casă, sub un pod de lângă centura Ploieștiului.
L-au urcat în mașină pentru a-l încălzi, oferindu-i hrană și apă, deoarece era înghețat. Ulterior, polițiștii l-au transportat în siguranță acasă, în comuna Bucșani, din județul Dâmbovița.

„Colegii noştri l-au dus la căldură, în maşină, i-au oferit mâncare şi apă, apoi l-au condus la sediul poliţiei, de unde a fost dus acasă, în comuna Bucşani, judeţul Dâmboviţa”, a precizat sursa citată.

Sursa: Mediafax

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!