Nu, nu despre dragoste este vorba. Eu consider că nu se poate să fii părinte fără să-ți iubești copilul de-ți crapă inima, deci nici nu aduc în discuție dragostea, ea e acolo orice-ar fi.
Ei, dar de multe ori, cu toată dragostea asta uriașă de părinte în inimă, tot o dai în bară cu copilul tău. Eu una o fac și mi-e tare ciudă pe mine.
Dar în ultima perioadă, el, bărbatul, tatăl copilului, pare să fi devenit ceva expert în parenting. Este de un calm incredibil și parcă a dezvoltat ceva abilități supranaturale de a liniști copilul în absolut orice situație.
Și de fiecare dată când eu comit vreo dudă, ori că mai vorbesc pe un ton prea apăsat, ori că nu las copila să-și exprime pe deplin opinia, ori că încerc să iau decizii sau să fac lucruri pe și ea le-ar putea face șamd, taică-su mă corectează. Și nu oricum, discret, să nu sesizeze cumva copila că suntem în contradicție.
Primele dăți când mi s-a întâmplat m-am șters la ochi și m-am ciupit, dar apoi mi-am dat seama că asta era o schimbare permanentă în viața noastră. Soțul meu, tatăl copilei și-a impus să se schimbe în relația cu fiică-sa și fix asta a făcut.
Am stat, l-am analizat și am încercat să-mi dau seama ce face atât de bine și cum face de reușește de fiecare dată să se înțeleagă cu ea, chiar și în cele mai absurde sau tensionate situații.
(…)
Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro
