Sa pui bebelusul in fata oglinzii? Da! Este un gest atat de simplu, dar foarte util pentru dezvoltarea sa. Iata cateva detalii pe care merita sa le iei in calcul.
Ati auzit fara indoiala din gura pediatrilor sau psihologilor termenul: “achizitia schemei corporale”. Este vorba despre definitia capacitatii de perceptie a propriului corp si defineste foarte simplu modul in care bebelusul devine constient de imaginea sa. Initial copilul nu se poate recunoaste in oglinda, dar incet, incet reuseste sa-si recunoasca imaginea si sa se observe pe sine in intregime, nu pe bucatele, asa cum se intampla initial.
Stadiul oglinzii
Numerosi autori au insistat pe aceasta etapa a dezvoltarii bebelusului, cunoscuta cu numele de “stadiul oglinzii”. A fost subliniat faptul ca este vorba de o faza decisiva a dezvoltarii copilului, absolut necesara pentru formarea notiunii de sine.
Jocul oglinzii este deci foarte pretios (si un pic contrariant) pentru dezvoltarea abilitatilor copilului si a constiintei de sine.
Psihologul Michael Lewis a pus la punct o experienta interesanta pentru a descoperi unde se afla bebelusul in descoperirea imaginii sale.
Dati-i o oglinda pentru a se privi. Dupa un timp distrageti-l si profitati de asta pentru a-i pune un pic de ruj de buze pe nas. Reactia copilului va fi variabila in functie de varsta. Pe la un an, el se priveste atent si remarca pata de culoare caraghioasa de pe nasul sau.
La 15 luni, copilul atinge oglinda pentru a incerca sa stearga urma de ruj, iar incepand cu 18 luni, este posibil sa incerce sa-si stearga propriul nas.
