M-am întors toată noaptea de pe o parte pe alta. Nu m-am odihnit mai deloc și ochii-mi sunt grei. Mă uit la ceas și văd: 06.58; “Mai am timp să închid un pic ochii”, îmi spun... Dar stai! Acum, eu sunt mama care pregătește pachetul…
Eu sunt mama care mai lasă copilul să doarmă.
Eu sunt mama care de-abia merge prin casă, de teamă să nu trezească pruncul mai devreme decât ar trebui.
Eu sunt mama care pornește ușor aragazul și pregătește ouăle, să fie numai bune pentru când se trezește minunea.
Eu sunt mama care se duce apoi ușor lângă el, îl pupă, îi simte mirosul cald și îl alintă până ce deschide ochii.
Eu sunt mama care îi pregătește hăinuțele și care mai apoi pune pachețelul în ghiozdan.
Când… timpule?!
Când m-ai luat din pantofiorii de elev, mi-ai smuls bentița de pe cap și mi-ai băgat în buzunar lista de rechizite?
Când mi-ai luat stiloul din mână și mi-ai pus sacoșe de cumpărături?
Când mi-ai luat plăcerea de a mă juca și mi-ai înlocuit-o cu grijile de oameni mari?
Nu mă mai am pe mine copil, dar am în grijă un pui de om pe care să îl iubesc mai mult decât am făcut-o cu mine, vreodată, pe care să îl las să se bucure și alături de care să mai fiu copil, când și când…
