Sari la conținut

Afară e bine pentru copii

Atât în cazul lui Albert, cât şi al lui Aris, recomandarea medicilor a fost clară la ieşirea din maternitate: “Scoate copilul la aer, încă din primele zile de viaţă, şi ţine-l oricât de mult!”. Aşadar, am ştiut din start: copiilor le e bine afară. De aceea încerc să petrec cât mai mult timp în aer liber cu băieţii mei. Zilnic. Indiferent de anotimp sau de cât de încărcat ne-ar fi programul.

Îmi amintesc de copilăria mea lipsită de griji, în grădina din spatele blocului. Vreau ca a lor să fie cel puţin la fel de frumoasă. Cea mai mare pedeapsă era când mama îmi interzicea să ies. Păi ce să faci în casă? Mai ales în zilele lungi de vară. Să te urci pe pereţi? Deşi, din lipsă de altceva, am încercat-o şi pe asta cu fratele meu.

Dar căţăratul în copaci, ţopăitul în chip de gimnaste la Olimpiadă, jocurile cu mingea, cu coarda sau cu elasticul erau tot ce putea fi mai frumos la vremea respectivă.

Conform studiilor, copiii zilelor noastre petrec tot mai puţin timp în aer liber. Principalele motive invocate de părinţi sunt lipsa timpului liber, a spaţiilor verzi şi faptul că nu îşi simt copiii în siguranţă (trafic, potenţiali agresori). Efectele asupra celor mici sunt îngrijorătoare: un sfert dintre copiii români sunt supraponderali sau obezi, sistemul lor imunitar şi starea de bine au de suferit.

 

(…)

Citește mai mult pe www.ruxandraluca.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!