Sari la conținut

Ajută-ţi copilul să treacă mai uşor peste pragurile de dezvoltare, citindu-i cărţile potrivite

Vezi gGalerie foto

Ne dorim copii care să ştie! Să ştie să facă la oliţă, atunci când vine vremea, să ştie că e bine să meargă la grădiniţă şi, deci, să treacă mai uşor peste prima zi în colectivitate, să ştie să facă treburi gospodăreşti de bază, atunci când mami este un pic bolnăvioară, să cunoască animalele, să înţeleagă care este rolul doctorului şi, astfel, să nu se teamă de el, să poată spune bun-venit pe lume unui nou frăţior sau surioară, să… să… să… Da, ştim, dacă este să facem o listă, ne dorim extrem de multe lucruri de la copilul nostru, dar poate că, în fond, nu este nimic rău în asta; atâta timp cât progresele se fac cu paşi mici şi cu răbdare, totul este perfect

 

În afară de ingredientul „răbdare”, care evident trebuie adăugat de noi, părinţii, mai este nevoie de ceva: de exemple pe care să le oferim copiilor noştri. Ştim deja că bebeluşii şi prichindeii sunt precum nişte bureţele care absorb tot ceea ce văd în jur, aşa că cea mai bună modalitate de a schimba comportamentul copiilor noştri este prin fapte, prin exemple personale. Nu, nu o să îţi spunem să stai pe oliţă, pentru a învăţa copilul unde se fac nevoile (cu toate că îi prinde foarte bine, în procesul învăţării, să te vadă stând pe WC), şi nici să mergi la grădiniţă, ci să îl împrieteneşti cu un personaj care trece prin toate aceste etape învăţând precum un copilaş.

► Citeşte şi Cum învăţăm copilul să iubească lectura? Am descoperit cele mai potrivite cărţi

„Prietena mea Conni” vine cu o nouă colecție de cărți pentru copii menite să îl împrietenească pe prichindelul tău cu o fetiţă care, cu paşi mărunţi, învaţă.

Conni şi oliţa - Connie e hotărâtă, nu mai vrea să poarte scutec! Așa că merge cu mama în oraș să cumpere o oliță, una frumoasă, cu buline. Ajunsă acasă, Conni o încearcă imediat. Bineînțeles, nu ajunge la timp la oliță de fiecare dată când are nevoie. Dar mama și tata o sprijină și o încurajează pe Conni atunci când se întâmplă câte un incident minor. Și în curând se obișnuiește cu oliţa. Să mergi la oliță nu e așa de greu!

Conni merge la grădiniţă - Astăzi, de ziua ei, Conni va purta cea mai frumoasă rochiță, cea albastră cu multe flori. Împlinește trei ani. În sfârșit, a crescut destul de mare ca să meargă la grădiniță! În această poveste veți vedea cum a petrecut prima zi alături de noii ei prieteni.

► Citeşte şi 8 fraze inspirate de Montessori, pentru a învăţa copilul să facă la oliţă

Conni o ajută pe mama - La locul de joacă din parc, Conni descoperă un disc uriaş. De îndată, mama şi Conni au hotărât să-l încerce. Din păcate s-a întâmplat o nenorocire: sărind de pe el, mama lui Conni a făcut o entorsă. Ce întâmplare nefericită! Acum Conni are ocazia să arate că a crescut mare şi se va ocupa de toate lucrurile pe care de obicei le face mama.

Conni merge la fermă - Conni merge într-o vacanță la fermă. Aici trăiesc pui și iepuri, vaci și porci – iar Conni își face o nouă prietenă, pe Anca. Ea îi arată lui Conni curtea și toate animalele care trăiesc acolo. Și, în cele din urmă, Conni descoperă de unde vine laptele, pe care îl bea în fiecare dimineață.

Conni merge la detist - Conni descoperă că are un dinte cariat. Trebuie să meargă la dentist. La început Conni se teme un pic, dar tata o liniștește. Mama o însoțește la cabinet. Dentista este foarte drăguță. Ea îi tratează dintele și îi arată cum să se spele corect pe dinți. Vizita la dentist a fost foarte plăcută!

Conni şi bebeluşul - Conni observă că, pe zi ce trece, mama se îngrașă tot mai mult. În cele din urmă se lămureşte de ce: mama va avea un bebeluș! Din această carte, copiii, atât cei singuri la părinți, cât și cei care mai au frați sau surori, vor afla cum a devenit Conni soră mai mare.

► Citeşte şi Cum ne învăţăm copilul să iubească lectura? Bebeluşi, preşcolari şi şcolari

De ce să i le citim copilului, la momentul potrivit? Nu doar că va vedea în personajul Conni un prieten care îl va ţine de mână în dezvoltarea lui, ci simplul fapt că i se va citi cu voce tareîi va aduce cel puţin trei beneficii:

-          Va facilita o conexiune mai puternică între tine şi copil

-          Va favoriza dezvoltarea limbajului copilului

-          Va trezi în copil bucuria de a citi.

Dacă v-am făcut curioase, vă sfătuim să mergeţi mai departe! Cărţile au apărut la Editura Casa şi pot fi achiziţionate chiar şi online.

Vă lăsăm mai jos câteva fotografii-mărturie! Și copilul tău poate face parte din grupul prietenilor lui Conni. Surprinde-l cu cele şase povești!

Lectură plăcută!

Sursa foto: Free pik

 

 

Galerie foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!