Când se naște, te privește cu ochi mari și curioși, iar tu pare că ai brațe infinite care îl țin strâns, lipit de tine cu patimă. Nu-ți trece prin cap că ai putea să îi dai drumul vreodată. Sunteți amândoi un trup și-o inimă. Te vezi deja cum îi iei apărarea în fața copiilor mai mari, cum îi ștergi lacrimile de ciudă sau furie, cum îi alini suspinele. Ești o leoaică gata să muște din oricine îi supără puiul.
Îl ajuți să se ridice atunci când cade, îi mângâi fruntea când are febră, îi dai cu spray de gât și îi cureți genunchii juliți. Sari ca un arc dacă un alt copil îl nedreptățește. Îi numeri oftaturile și îți dorești să îl vezi doar zâmbind.
Mâna lui se pierde în palma ta și tu crezi că nu o să-i dai drumul niciodată
Dar el crește, acum e un copil mare, iar societatea cere ca un copil mare să fie “cuminte și civilizat”
Unii spun că asta înseamnă să salute respectuos, alții să împartă jucăriile cu oricine i le cere, mulți cred că înseamnă să nu plângă. Parcă fiecare om care trece prin viața voastră are un tabel în care bifează cum trebuie să fie copilul tău.
Grădinița vrea să coloreze în contur și să facă un copac cu rădăcina în pământ. Mintea lui o vede legată de nori roz. Educatoarea îi spune să stea pe scăunel, dar piciorușele nu îl ascultă și îl îndeamnă să zburde.
(...)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
Sursa foto: Photo by Janko Ferlič on Unsplash
