Sari la conținut

Apariția nou-născutului în familie. 8 pași de urmat, pentru a-ți ajuta copilul cel mare să se adapteze cu nou-născutul, acasă

Copiii mici nu înțeleg conceptul de a împărți lucruri cu altcineva, până la vârsta de 3 ani și jumătate – 4 ani. Imaginează-ți frământările pe care le are puiul tău atunci când trebuie să împartă o jucărie cu un alt copil. Acum imaginează-ți că trebuie să-I împartă pe mami și pe tati…

Nu este de mirare că apariția unui nou-născut în familie poate declanșa emoții puternice în sufletul copilului tău. Din fericire, există numeroase modalități prin care îi poți fi alături micuțului tău atunci când vii acasă cu frățiorul sau surioara lui mai mică.

Iată ce poți face:

Pregătește copilul mai mare înainte de nașterea celui de-al doilea copil

Scopul tău este să întărești relația dintre frați, înainte de nașterea bebelușului. Fii sinceră cu copilul tău mai mare și explică-i că bebelușul are nevoie să mănânce, să doarmă și vor fi multe zile în care el va plânge. Dar partea bună este că prichindelul tău va avea un nou partener de joacă. Lasă copilul să interacționeze cu bebelușul și încurajează-l să vorbească cu el și să-ți atingă burtica.

Nu da vina pe copil

Ai grijă să nu folosești bebelușul ca scuză atunci când nu poți să-ți împarți timpul cu copilul mai mare. Încearcă să folosești alte motive, care să nu implice nou-născutul.

Respectă rutina de zi cu zi

Deși trebuie să te împarți între nou-născut și copilul mai mare, încearcă să menții un program regulat, astfel încât prichindelul tău să nu se simtă anxios.

Recunoaște sentimentele copilului mai mare

Nu neglija sentimentele copilului și observă-l când este supărat sau neliniștit. Spune-i că îi înțelegi emoțiile și că este în regulă să aibă și stări mai puțin pozitive. Încearcă să-l liniștești, oferă-i o îmbrățișare și spune-i că îl iubești.

Implică și copilul mai mare în activitățile cu bebelușul

Invită prichindelul să se joace cu bebelușul, dar nu îl presa dacă nu vrea. Întreabă-l dacă vrea să te ajute cu scutecelele sau dacă vrea să aleagă haine pentru nou-născut.

Acordă-i copilului mai multă atenție

Fiecare părinte ar trebui să petreacă mai mult timp cu copilul mai mare. Lasă-l pe cel mic să aleagă ce activități vreți să faceți împreună.

Arată-i copilului că bebelușul este o persoană reală și nu o jucărie

Copilul mai mare trebuie să știe că bebelușul este un pui de om care are propriile nevoi. Explică-i că nou-născuții au nevoie de lapte, scutece și de un program de somn bine stabilit.

Fă-ți ambii copii să se simtă speciali

Evită să faci comparații între copii, chiar și când vorbești despre subiecte aparent inofensive, cum ar fi greutatea de la naștere sau primele cuvinte rostite. De asemenea, asigură-te că nici bunicii sau rudele nu fac diferențe între copiii tăi.

Sursa

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!