Asociația Pro Consumatori (APC) din România a realizat recent un studiu asupra conservelor industriale ce se regăses în mai toate hipermarket-urile din țara noastră, iar concluziile sunt îngrijorătoare: 19% din conservele industriale analizate conțin clorură de calciu, soluție folosită iarna la dezghețarea drumurilor.
Producătorii recurg adesea la tactici inteligente pentru a da produselor alimentare de calitate inferioară nume atrăgătoare şi înşelătoare. Consumatorii pot avea greutăţi în a face diferenţe între un produs fără aditivi şi unul cu încărcătură chimică mare.
Pentru a vedea ce conţin conservele de acest tip, cât şi mixurile/produsele folosite de către unele gospodine atunci când realizează în casă conserve de sezon, experţii APC au achiziţionat 15 tipuri de conserve industriale, 7 tipuri de mixuri pentru “pregătirea rapidă” a gemurilor/dulceţurilor, 7 tipuri de mixuri/produse pentru pregătirea murăturilor şi 2 tipuri de aditivi alimentari care se comercializează separat, respectiv acidul citric alimentar şi benzoatul de sodiu. Iată ce conţineau multe dintre acestea!
E 211 – benzoat de sodiu, conservant cu acţiune antibacteriană şi antifungică în mediul acid. Benzoatul de sodiu este un conservant sintetic care, în reacţie cu acidul ascorbic, generează benzen, substanţă toxică cancerigenă. În urma unui studiu realizat pe 200 de sortimente de sucuri de către FDA (Federal Trade Commission - USA) în anul 2005, la 10 dintre acestea s-a identificat un conţinut de benzen cuprins între 7 şi 89 ppm (părţi per milion), limita maximă admisă în apa potabilă fiind de 5 ppm. În urma acestei constatări, marii procesatori de sucuri din SUA au decis să nu mai folosească acest conservant. Benzoatul de sodiu poate produce reacţii alergice, hiperactivitate şi lipsă de concentrare la copii (ADHD). Asupra acestuia planează suspiciuni cu privire la generarea unor alergii.
E 330 – acidul citric, agent de reglare a acidităţii. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor. Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.
E 509 – clorură de calciu, se obţine din calcar prin reacţie cu acidul clorhidric, sau ca produs secundar la obţinerea sodei. Cea mai largă utilizare, în ultimii şi viitorii ani, a clorurii de calciu vizează prevenirea formării gheţii şi îndepărtarea acesteia de pe şosele. Acumularea (clorurii) de calciu în organism (hipercalcemie) determină o serie de reacţii, printre care: gust calcaros în gură, dureri de stomac, bufeuri, greaţă şi vărsături, lipsa apetitului, sete extremă, dureri osoase, aritmie, pietre la rinichi, comă.
E 952 – ciclamat de sodiu, este un îndulcitor artificial care are o putere de îndulcire de 30 de ori mai mare decât zahărul. Acest aditiv nu este autorizat în SUA ca urmare a unor studii care au arătat posibile efecte carcinogene.
E 954 – zaharina, este un îndulcitor artificial care este de 200-700 de ori mai dulce decât zahărul. E954 este folosit foarte des în combinaţie cu alţi îndulcitori pentru a ascunde defectele acestora (gust, stabilitate etc.). Se foloseşte foarte des în combinaţie cu ciclamatul şi cu aspartamul în produsele “light”.
Arome – termenul se referă la produsele care nu sunt destinate consumului sub această formă, care sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul și/sau gustul.
În prezent, mulți producători din industria alimentară folosesc sarea iodată și în alte ramuri ale industriei, cu toate că acest lucru nu mai este obligatoriu decât pentru industria pâinii și a produselor de panificație, fapt ce poate genera probleme de sănătate consumatorilor. În sarea iodată se adaugă și ferocianură de potasiu - E536, agent antiaglomerant. La peste 100 grade Celsius ferocianura de potasiu se descompune în cianură de potasiu și clorură de fier, fapt ce provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăți în respirație, dureri de cap și amețeli.
►Citește și Codurile PLU de pe fructe și legume: semnificații și atenționări
„Conservele industriale conțin, aproape fără excepție, aditivi de conservare, despre care se cunoaște că pot dăuna organismului dacă sunt consumați în exces; îndeosebi conservele de calitate slabă au cantități mari de conservanți puternici, motiv serios de îndemn la responsabilitate din partea consumatorilor. Mai ales în consumul copiilor să nu fie frecvent prezente produsele conservate. Mulți consumatori neglijează faptul că produsele conservate devin repede perisabile și dăunătoare dacă nu sunt consumate în timp scurt după desfacerea ambalajului și nu se păstrează la temperatură scăzută până la consum. Foarte grave sunt erorile de preparare și respectarea aproximativă a regulilor de pregătire a conservelor în casă. Știind că procesul termic la care trebuie supuse conservele distruge enzimele, atât de necesare funcționării organismului uman, deseori sterilizarea se face sumar, riscând infecții grave, dintre care cea botulinică este uneori fatală: acționează la nivelul intestinului producând otrăvire neuro-musculară. Deși nu este foarte frecventă pe materiile prime de conservat (frecvență mai mare având în cazul conservelor cu tomate, ciuperci, fasole sau porumb), este rezistentă la tratamentul termic normal și nu este distrusă decât după o fierbere de cel puțin o oră. Analizând lucid și responsabil problematica alimentelor conservate și considerând avantajele și dezavantajele conservelor industriale comparativ cu cele tradiționale, constatăm obiectiv că cele de pe urmă constituie varianta cea mai bună, îndeosebi când sunt preparate corect în propria gospodărie.” Declară Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.
