Pe cât sunt de gustoase, preparatele tradiționale de Sărbători pot fi și extrem de periculoase pentru cei mici dacă nu sunt prăgătite corespunzător ori sunt consumate în cantități mari. Iar sistemul digestiv al celor mici se poate deregla foarte ușor, mai ales în această perioadă. Iată care sunt recomandările medicului pediatru Ana Maria Bolchiș.
Indigestia alimentară la copii
Indigestia (în termeni medicali dispepsia) apare în urma unor mese abundente sau bogate în alimente grase, condimentate, prăjeli sau dacă micuţul mănâncă prea repede, cu lăcomie. Pot fi incriminate în perioada Sărbătorilor consumul unei cantităţi crescute de carne de porc.
Simptomele indigestiei includ disconfort în regiunea abdominală superioară, eructaţii (râgâieli), balonare, greaţă, uneori vărsături.
Măsurile recomandate la domciliu sunt repausul alimentar (minim 2 ore după ultima vărsătură copilul nu va bea şi nu va mânca nimic), urmat de hidratarea treptată cu cantităţi mici de apă plată/ ceai de mentă şi apoi dietă ( pâine prăjită, covrigei, orez, morcovi fierţi, supă de rădacinoase, iaurt, brânză de vaci).
Poate avea efect benefic şi aplicarea de comprese calde pe abdomen. Simptomele se remit, de obicei, cu aceste măsuri. În general, indigestia nu este însoțită şi de scaune diareice.
Toxiinfecția alimentară la copii
Toxiinfecţia alimentară are manifestări mai zgomotoase şi apare în urma consumului de alimente alterate sau contaminate cu bacterii, virusuri, paraziţi.
Tabloul clinic cuprinde: scaune diareice (uneori cu sânge), dureri abdominale, vărsături, uneori febră. În general, simptomele se manifestă la mai multe persoane care au consumat acelaşi aliment.
Măsurile care trebuie luate la domiciliu sunt hidratarea (este utilă administrarea de săruri de rehidratare şi dieta.
►Citește și despre Intoxicatia alimentara la bebelusi
În ambele situaţii, consultul medical trebuie solicitat în caz de febră, refuzul alimentaţiei şi al hidratării, stare generală alterată, semne de deshidratare (paloare, piele şi mucoase uscate, respiraţie accelerată, somnolenţa, absenţa micţiunilor sau scăderea cantităţii de urină).