În această perioadă a anului, apar tot mai multe ştiri la nivel global despre copii care plătesc cu viaţa neglijenţa mamelor care îi lasă singuri în maşină, în ciuda temperaturilor extrem de ridicate de afară.
Vă este cunoscut scenariul în care o mămică îşi lasă bebeluşul de un an în scăunel, în timp ce ea pleacă “pentru 10 minute” să facă nişte cumpărături? Din păcate, probabil că da! Nu ţine cont de faptul că afară este cald şi că în maşină temperatura creşte rapid. Până reuşeşte ea să se întoarcă, însă, trecătorii observă copilul uitat în maşină, sparg geamul, cheamă ambulanţă, dar uneori este deja e mult prea târziu.
Ştiu, vouă nu vi se poate întâmpla… Dar ştiţi ce este şi mai grav? Că nici mămicilor cărora li s-a întâmplat “nu li se putea întâmpla aşa ceva niciodată“.
Nu ne place nici nouă să vorbim despre asta, dar din 1998 şi până acum au murit 718 copii, pentru că au fost lăsaţi singuri în maşină pe timp de vară. Toate aceste decesuri ar fi putut fi evitate!
Conform Consiliului Naţional de Siguranţă (National Safety Council), aproximativ 37 de copii îşi pierd viaţa anual, din cauza faptului că sunt lăsaţi în maşină "pentru câteva minute". Poate nu vi se pare extraordinar de mult, dar dacă este să ne gândim că toate aceste decese au loc între sfârşitul lunii mai şi începutul lunii septembrie, lucrurile se schimbă dramatic (2-3 cazuri pe săptămână). Iar 87 % dintre copii nu au decât 3 anişori sau chiar mai puţin.
Cercetările arată că mai mult de jumătate dintre cazuri se petrec din cauza faptului că părinţii îşi uită copiii în maşină. Da, da, aţi citit bine! Îşi UITĂ copiii în maşină! În 28 % dintre cazuri, copiii urcă în maşină să se joace, fără să fie supravegheaţi de părinţi, iar în 17 % dintre cazuri părinţii îşi lasă intenţionat copiii în maşină, fără să realizeze pericolul la care îi expun.
►Citeşte şi Cum protejăm bebeluşul de căldura extremă. Semnele deshidratării
Vi se par datele exagerate? Vi se pare că pericolul nu poate fi atât de mare? Să vă explicăm: Chiar şi în zilele mai puțin călduroase, temperatura din interiorul unei mașini lăsată în soare poate să crească semnificativ în primele 15 până la 30 de minute. Într-o zi în care afară sunt 36 de grade Celsius, în interiorul mașinii temperatura ajunge la 67 grade C, în doar 15 minute.
Dacă geamurile sunt coborâte circa 5 centimetri, în interior se vor înregistra 50 de grade, ceea ce este însă foarte mult. Temperatura corpului unui copil lăsat vara într-o mașină în plină soare şi fără ventilație creşte de până la 3-5 ori mai repede decât în cazul unui adult şi poate ajunge la 42 sau 43 de grade, în decurs de 30 până la 60 de minute. Aşa că nu trebuie să luăm decizia de a lăsa copilul singur în maşină în funcţie de cum percepem noi, adulţii, temperatura din interiorul maşinii.
Când temperatura corpului atinge 40 de grade Celsius, copilul poate face insolaţie, iar simptomele includ ameţeală, greaţă, vomă şi pierderea cunoştinenţi. Neintervenind la timp, acestea se pot agrava.
Accidentul vascular cerebral cauzat de căldură e produs la expunerea prelungită la temperaturi ridicate şi apare atunci când temperatura corpului ajunge şi depăşeşte 40 de grade. Poate ucide sau poate afecta iremediabil creierul sau organele interne, dacă nu se intervine rapid. Moartea poate fi cauzată de insuficientă renală, insuficientă cardiacă acută sau din cauza unor leziuni ale creierului cauzate de căldură.
Academia Americă de Pediatrie avertizează că, lăsând copilul în maşină chiar şi cu geamul uşor deschis, este foarte periculos – temperatura din interiorul maşinii va pune oricum viaţa micuţului în pericol.
Având în vedere gravitatea situaţiei, vă puteţi întreba, probabil, cum de fac părinţii astfel de greşeli. E simplu: părinţii sunt adesea obosiţi, stresaţi, epuizaţi – iar când prind câteva minute libere, datorate faptului că cel mic în sfârşit doarme, preferă să nu îl trezească sau… uită de el în maşină, cât ies să facă nişte cumpărături. Mai mult, părinţii nu sunt informaţi: nu se gândesc la pericolele la care îl expun pe copii, comparând reacţiile corpului micuţului cu acelea ale lor, adulţii. Ceea ce, aşa cum spuneam şi mai sus, este greşit!
Ce puteţi face pentru a preveni o astfel de tragedie? În afară de a nu lăsa niciodată în mod conştient copilul singur în maşină, asiguraţi-vă că faceţi tot posibilul să nu uitaţi de el pe bancheta din spate. Când urcaţi în maşină, lăsaţi-vă telefonul sau portofelul lângă el, astfel încât să îl vedeţi atunci când aveţi nevoie de unul dintre aceste obiecte. Mai mult decât atât, dacă locuiţi la curte, lăsaţi-vă maşina încuiată, astfel încât să nu existe riscul ca cel mic să urce singur acolo şi să se blocheze, fără ca voi să ştiţi de el. De asemenea, dacă vedeţi un copil lăsaţi singur în maşină, sunaţi la 112 sau spargeţi geamul, dacă vi se pare că situaţia a scăpat de sub control.
Ştim, am spus-o şi o repetăm, poate vi se pare absurd tot ce am scris în acest ultim alineat şi spuneţi că vouă nu vi se poate întâmpla, dar de aceeaşi părere au fost şi mămicile care şi-au pierdut copiii în acest mod stupid.
Pentru a înţelege mai bine gravitaţia situaţiei, vă invităm să priviţi clipul de mai jos! Atenţie, însă, impactul emotional poate fi extrem de puternic!
Sursa: Scary Mommy