Acum te dai jos din pat singur. Cândva, mi-era frică ochii să-mi închid și să nu cumva să nu te mai găsesc la un braț distanță de mine. Puneam pături și perne între perete și pat și apărătoare, mi-era frică tare. Azi, azi te dai jos singur. Îți îndrepți piciorușele înainte, le întinzi și sari. Ție nu ți-e frică, mie, uneori, îmi e.
Acum știi să spui mă doare burtica sau sunt obosit sau nu mai vreau. Cândva, nu puteai. Plângeai mult de tot, atât de mult, căci uneori mi-era frică. Mi-era ciudă pe neputința mea, pe tot ceea ce simțeam și mai ales pe furia aceea incertă de a nu putea face nimic. Azi tu-mi spui când te doare și nu mai plângi la fel. Ție nu-ți mai e frică, mie, uneori, îmi e.
Acum vorbești cu mine ca un om mare. Cândva, doar îmi zâmbeai și până aici ne era orizontul, de la tine nu puteam scoate mai mult. Acum, în palme îmi pui...
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
Sursa foto miculmarc.ro
