Am doi baieti, de aproape 4 si 6 ani. Nu mai sunt bebelusi, au varste apropiate, majoritatea timpului l-au petrecut impreuna, ai spune ca ar trebui sa fie cei mai buni prieteni. Dar nu, nu exista o zi in care sa nu se bata macar o data.
Primul care loveste si, de fapt, aproape singurul care loveste este cel mic. Uneori cu motiv, pentru ca i s-a luat o jucarie, pentru ca ideile sale nu sunt bagate in seama. Alteori fara un motiv direct pe care sa il pot identifica, pentru ca este prea fericit si exuberant sau, opus, pentru ca l-a frustrat ceva. In general, nu-i loveste pe altii, ba chiar este laudat pentru comportamentul sau placut, numai fratele sau are parte de astfel de 'atentii'. Se pare ca, odata cu cresterea in varsta, simte nevoia sa se delimiteze un pic de fratele mai mare care a fost idolul pentru care ar fi trecut si prin foc.
Fratele mai mare incaseaza cu stoicism, fara sa se apere. Uneori mai fuge. Dar de cele mai multe ori il intarata si mai tare si apoi vine la mine sa se planga. Dupa care il mai intarata un pic de dupa spatele meu. Un circ intreg care imi face zilnic nervii ferfenita.
Primul impuls este, desigur, sa le spun ceea ce stim cu totii ca este acceptabil si de dorit social:
- niciodata nu ii lovesti pe altii decat daca, eventual, ai nevoie de asta ca sa iti salvezi viata
- persoanele din familie sunt cele care iti stau mereu aproape si ele ar trebui sa fie cele mai iubite fiinte din lume
- esti in mai mare avantaj daca te intelegi bine, iti petreci timpul mai frumos
- uneori este bine sa mai cedezi si poate, in viitor, ti se va intoarce favorul
Le tin aceasta lectie si ii despart dupa care, in cinci minute, o iau de la capat. Tot ceea ce le-am spus, toate experientele anterioare nu par sa aiba vreun efect asupra lor.
Asa am ajuns la al doilea impuls: sa ii las sa isi vada de ale lor, dupa principiul ca se vor potoli cand vor vedea de fapt cat de rea este bataia. Este desigur si un semn de neputinta si oboseala din partea mea. Numai ca, intamplator, se potriveste perfect cu sfatul multor psihologi: sa il lasi pe copil sa vada singur cat de rau este si apoi sa traga propriile concluzii.
Ce spun ei ca se va intampla daca voi face asta? Voi vedea, incet, incet, cum luptele fizice se vor rari si vor face loc incercarilor de negociere, certurilor verbale, amenintarilor. Cu alte cuvinte vor gasi singuri modalitatea de a se abtine de la a deveni violenti fizic. Pentru ca faptul ca nu voi mai interveni intre actiunile lor si consecintele acestor actiuni ii va invata. Probabil ca in acest fel, pentru o perioada, vor fi mai multe lacrimi insa in timp vom scapa de aceasta problema.
Adesea se vor uita la mine ca sa vada daca pot sa raspunda unei lovituri cu o lovitura. Nu voi fi de acord cu asta, desigur. Dar ma voi feri sa imi arat dezaprobarea prea transant: "Il poti lovi, dar nu ar fi mai bine daca l-ai ierta si v-ati juca impreuna? Pentru ca persoana pe care o lovesti sufera. Si, cine stie, poate data viitoare te va lasa el sa scapi cu un simplu: imi pare rau!"
Voi cum va descurcati cu fratii care se bat?
Foto: Hepta
