Pe langa batalia cu televizorul, batalia pentru junkfood este in permanenta prezenta in viata mea.
Pe de o parte eu incerc sa limitez accesul la junkfood, pe de alta parte ei par sa nu viseze altceva. Deseori sunt atat de epuizata de aceasta lupta incat ma gandesc ok, ii las, isi vor da singuri seama ca este ceva rau.
Ba chiar am aplicat aceasta tactica, nu pentru ca as fi vrut, ci pentru ca nu mai aveam energie sa spun nu. Ce a iesit de aici? Inchipuiti-va o patiserie stradala cu o vitrina intreaga de produse, de la pizza la felie pana la branzoaice. Discutam in fata ei cam 20 de minute
Eu: sunt nesanatoase - mult zahar, multe grasimi. Si cine stie ce mai au pe acolo, fiindca arata cam dubios.
Ei: dar imi plac!
Eu: nici macar nu le vei manca. Sunt rele la gust.
Ei: vreau si asta si asta si asta si asta si asta si asta!
Eu: doar o singura porcarie de mancare este suficient.
Ei: nu imi faci nici macar o singura placere in viata!
Ajungem acasa cu o plasa incarcata de junkfood. Gusta cate o gura din doua, se stramba si apoi nu le mai vrea. Le arunc la gunoi si nici nu stiu daca sa simt satisfactie ca nu a mancat tampenii sau nemultumire ca am cumparat mancare pe care am ajuns sa o arunc la gunoi. Aveti si voi aceeasi neplacere in a arunca mancare, ca si cum ar fi un gest urat fata de univers, similar cu a arunca hartii pe strada?
A doua zi lupta se reia. Si nu sunt numai patiseriile, sunt chioscurile din parc cu sucuri la sticla si floricele caramelizate, sunt gustarile date la gradinita cu paine alba si iaurturi dulci (asta in cazurile fericite, pentru ca in cazurile nefericite le pun chiar un baton intreg de ciocolata in fata), sunt magazinele alimentare cu standurile lor cu cartofi prajiti si pui la rotisor, sunt nesfarsitele reclame la dulciuri, sucuri sau produse alimentare indoielnice, gen cremvusti. Ba chiar nici metroul nu il mai pot lua fara tipete, pentru ca au pus tonomate pline de porcarii langa fiecare stalp din statie.
Daca as putea i-as da pe toti in judecata pentru ca mi-au stricat calitatea vietii. Incercarea de a pastra cat de cat o alimentatie sanatoasa ne face zilnic nervii funda. Si pe ai mei si pe ai copiilor. Eu aparand in permanenta ca un balaur rauvoitor care nu stie sa faca altceva decat sa refuze. Ca sa nu spun ca umblu mereu dupa mine cu o punga plina de mancare, ca sa am la indemana argumente gen mar si iaurt atunci cand mi se spune 'dar trebuie sa imi iei, pentru ca mor de foame!' Si ei fiind mereu stresati pentru ca uite, este la indemana, este laudat, altii mananca si totusi lor nu li se permite.
Le doresc tuturor celor care fac junkfood si o baga sub ochii copiilor sa aiba parte numai de crize de furie cat or trai. Ba nu, sa aiba parte de ele si dupa moarte, intrucat pedeapsa mai mare nu iti trebuie.
