Pentru oricine pare de la sine inteles ca un copil se joaca, dar putina lume stie cat de mult castiga cel mic, de fapt, din aceasta activitate.
Joaca este o forma de manifestare a fiintei umane in general, la orice varsta, nu doar in copilarie. Din pacate, adultii nu numai ca isi pierd, in mare parte, apetitul pentru astfel de activitati, dar le si iau in deradere pe ale copiilor. Cand, din contra, ar trebui sa-i incurajeze, pentru ca joaca are niste beneficii enorme pentru dezvoltarea celui mic.
Joaca iti face copilul mai destept
Multe dintre aptitudinile de baza ale copilului se formeaza prin joaca. Culorile, numerele, formele, felul in care actioneaza gravitatia le afla prin joaca. Si daca da de pamant cu o furculita din scaunul de masa tot joaca se cheama, sa stii.
Joaca il ajuta sa socializeze
Face schimb de jucarii cu alti copii, urmeaza reguli atunci cand participa la jocuri de grup, face parte dintr-o echipa – pe scurt, acumuleaza aptitudini de socializare care il vor ajuta in toate relatiile sale de-a lungul vietii.
Joaca il ajuta sa-si controleze iesirile
Copiii care se joaca mai mult sunt mai cooperanti si leaga relatii sociale mai bune in viitor. Si nu este vorba despre joaca programata (doar in parc sau la intalnirile cu alti copii – play dates), ci despre a-l lasa pe cel mic sa se joace liber, oricand are chef. Chiar si cand tu incerci sa-l infunzi cu mancare.
Joaca tempereaza stresul copilului
Viata unui bebelus nu e doar lapte si miere (metaforic, bineinteles, stim acum ca mierea este un alergen puternic). Din contra, trebuie sa faca fata unei cantitati foarte mare de stimuli si de informatie zi de zi, sa se conformeze regulilor, sa nu iasa din vorba parintilor si sa aiba stapanirea sa nu traga de par fiecare bebelus care le apare in cale. Asta este stres si, raportat la sufletelul lui de copil, e cam mult de suportat. Asa ca alege prin ce vrei sa se linisteasca: prin joaca sau prin crize?
Joaca imbunatateste concentrarea, capacitatea de atentie si memoria
Atentia si capacitatea de concentrare se invata si se exerseaza – daca persoanei respective i se da posibilitatea si este incurajata in aceasta directie. Prin urmare, atunci cand un copil este atat de absorbit de ceea ce face incat nu raspunde cand il strigi, poti s-o iei personal si sa te feliciti pentru gradul de concentrare pe care i-ai permis sa si-l dezvolte prin joc.
Joaca sustine dezvoltarea fizica
Prin faptul ca-si folosesc si simturile si corpul atunci cand se joaca ii ajuta sa-si dezvolte coordonarea, aptitudinile motorii fine si grosiere, sa-si intareasca muschii. Copiii invatati si incurajati la joaca vor deveni adolescenti si, ulterior, adulti activi, fara risc de obezitate.
Joaca ii ajuta sa inteleaga lumea inconjuratoare
Daca n-a deschis si trantit Tudor usile de la mobila de bucatarie, nici ca le-am folosit noi mai mult in toti anii de cand locuim in aceasta casa! Prin repetarea unei actiuni la infinit, ei invata cum functioneaza acel lucru si deprind utilizarea lui. Cand l-ai vazut ca s-a plictisit de acea joaca, inseamna ca si-a insusit acea aptitudine si va trece la nivelul urmator, mai complex.
Joaca dezvolta gandirea matematica
Chiar daca bebelusul nu rupe doua gangaveli, mai oricine se joaca cu el are tendinta sa-i numere obiectele pe care le foloseste; cand doi copii se joaca, unul se lauda ca are mai multe jucarii decat celalalt; conceptele si operatiunile matematice sunt prezente in joaca copilului de foarte devreme. Eu, ca sa-l deprind pe Tudor cu primele trei numere, i-am compus o poezie despre ele. Bineinteles, exista oricand si optiunea: „Un elefant se legana...”.
Joaca sustine insusirea limbajului
S-a observat ca piticii care se implica in jocuri socio-emotionale (precum jocurile construite in jurul povestilor care li s-au citit) au un vocabular mai bogat, sunt capabili sa faca propozitii mai lungi si sa se exprime mai complex. Joaca alaturi de alti copii oricum ii expune la un limbaj mai bogat si ii determina sa si-l insuseasca.
Joaca ii ajuta sa-si exprime emotiile negative
La fel cum reduce stresul, joaca actioneaza ca o supapa si pentru emotiile foarte puternice care sunt, de cele mai multe ori, negative, precum furia, anxietatea, gelozia sau frica. Nu degeaba terapiile de specialitate folosesc anumite modalitati de joc (precum desenul) pentru a sonda sufletelele tulburate ale celor mici.
Vrei sa-i cumperi copilului tau cele mai bune jucarii pentru dezvoltarea lui? Nu investi mult. Iata cateva sfaturi:
-
Tu esti cea mai buna jucarie a copilului tau. Nu trebuie sa ai vreun inventar coplesitor de povesti sau poezii, ci doar sa-ti permiti sa te pui la mintea copilului – care poate fi foarte ascutita, ai grija!
-
Totul in jur este o jucarie pentru el. Asa ca nu te da peste cap sa-i cumperi ce mai vezi la moda prin vitrinele magazinelor sau cosurile cu jucarii ale tricicletelor parcate in parc. Nici acei copii nu se joaca cu ele, prefera tot usile si sertarele si matura sau mopul.
- Daca tot ai niste bani de aruncat – macar de jena gandului ca ar trebui sa aiba si copilul tau niste jucarii – atunci fa cumparaturi destepte: cuburi pentru dezvoltarea motorie fina si grosiera; baloane de sapun pentru dezvoltarea vazului si a aptitudinii de a urmari cu privirea; papusi pentru jocurile socio-emotionale; cutii pentru dezvoltarea imaginatiei si creativitatii; mingi pentru stimularea auzului si invatarea relatiei cauza-efect.
Sursa foto: friendshipcircle.org