Sari la conținut

Budincă indiană de orez basmati şi mango

Budinca indiană din această reţetă se numeşte kheer şi se prepară cu orez, grâu sau tapioca fierte în lapte şi aromate cu cardamon, şofran sau stafide. Pentru un plus de aromă, se completează cu caju, fistic sau migdale.

Eu am ales să îl prepar de această dată cu orez basmati, un orez tradiţional pentru India.

Orezul basmati este un orez cu bobul lung şi subţire. “Basmati” este un cuvand care derivă din sanscrită şi înseamnă “aroma”. Numele nu este întâmplător, pentru că orezul basmati este cel mai aromat tip de orez. Conţine în mod natural un compus chimic în concentraţie de 12 ori mai mare decât orice alt soi de orez, iar acesta îi dă savoarea să specială. Orezul basmati conţine opt aminoacizi esenţiali, acid folic şi are un index glicemic mediu.

Când vreţi să pregătiţi o reţetă este bine să ştiţi că nu orice orez este la fel. Tipurile de orez diferă şi că textura, deseori variază şi ceea ce conţin, dar mai ales diferă modul în care se comportă în mâncare.

Când îl găteşti, orezul basmati rămâne uşor, delicat şi boabele nu se lipesc. Boabele de orez basmati cresc până la de două ori în timpul gătirii, dar ceea ce este şi mai interesant este că ele cresc doar în lungime, păstrând şi după gătire forma lunguiaţa şi plăcută.

În această reţetă, însă, am ales orezul basmati strict din considerente de aromă şi nu pentru modul în care se comportă la gătit. Dar dacă vreţi o mâncare cu boabe de orez care nu se lipesc între ele, atunci vă puteţi baza pe basmati. De asemenea, nu are sens să “irosiţi” basmati într-un pilaf tradiţional românesc sau într-o reţetă de risotto, unde boabele trebuie să fie cremoase.

Ingrediente:

  • 2 linguri de orez basmati
  • 250 ml lapte
  • un vârf de cuţit de şofran
  • un vârf de cuţit de cardamon
  • 3 linguri de miere
  • 1 mango

Mod de preparare:
Încălzeşte laptele într-o oală.
Pune orezul în râşniţă şi pulsează de 2-3 ori pentru a mărunţi bobul.
Când laptele s-a încălzit, adăugă orezul, apoi şofranul şi cardamonul. Fierbe până se leagă compoziţia.
Opreşte focul şi adăugă mierea.

Curăţă fructul de mango şi fă-l pasta cu ajutorul robotului de bucătărie.
Când orezul a ajuns la temperatura camerei, amesteca în el pasta de mango şi lasă-l câteva ore la rece.
Serveşte-l cu diferite alune mărunţite. Eu am pus midgale.

Citește mai mult pe www.amanicolae.ro!
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!