În familia noastră lucrurile se stabilesc în mod democratic, de comun acord. Ne strângem toţi trei, punem pe tapet datele problemei, opţiunile, fiecare îşi spune părerea şi până la urmă alegem ceea ce este cel mai aproape de dorinţele tuturor. Nu prea suntem genul de planificatori pe termen lung, nu ne facem iarna car şi vara sanie, ci lăsăm mai degrabă lucrurile să curgă şi să se aleagă de la sine. La fel şi cu vacanţele.
Cu unele excepţii, acolo unde este vorba de procurarea unor bilete de avion din timp pentru a le prinde cu preţuri decente sau de obţinerea unor reduceri de early booking, de regulă ne hotărâm asupra traseului şi detaliilor finale cu destul de puţin timp înaintea plecării. Anul acesta însă am zis să întrăm şi noi în rândul lumii şi să ne rezervăm din timp ceva, mai ales că găsisem şi nişte prieteni care tocmai făceau rezervare în Grecia şi exact o cameră mai era disponibilă. O pensiune superbă, aproape de plajă, în Thassos. Nu mai avem răgaz de consultări prea multe. Vreţi la mare, da vrem, bine, rezervă, gata.
Mmmmmm…..Grecia, ape turcoaz, mirosul ăla de leandru inconfundabil, baby calamar pe grătar, muzică grecească, taverne, plimbări lungi…..deja simţeam nisipul sub tălpi, când mă trezeşte glasul ei – Hei, dar staţi aşa, Grecia Grecia, bun, dar sper că voi nu credeţi că renunţăm la cort, nu? Adică EU LA CORT NU RENUNŢ! Ştiţi filmele alea în care peisajul idilic e întrerupt brusc şi muzica se scurge pe un acord fals? Cam aşa au zburat şi calamarii, lendrii, turcoazul şi visele din capul meu. Şi de aici am început. Eu nu renunţ la cort mami. Mai ştii cum stăteam noi două întinse seara pe nisip şi priveam stelele multe de pe cer? Şi pe urmă ne băgam în cort la nani şi citeam povestea la lanterna aia mică, care dădea puţină lumină? Mai ştii cum ieşeai tu dimineaţa să îţi iei frappe de la terasă şi îl beai cu ochii la mare? Mai ştii cum ne strângeam noi copiii seara şi cântam la chitară sau ne alergam sau făceam gropi în nisip? Şi cum făceam masa dimineaţa şi mergeam noi două să spălăm vasele? Şi la mare sunt şi verii, mami şi sunt mulţi copii şi stăm pe plajă toată ziua. Toate acestea sunt mintiri de anul trecut, când, din dorinţa de a-i arăta copilului toate faţetele unei vacanţe, am cumpărat un cort şi am stat o săptămână pe plajă, în campingul din 2 Mai.
Finalul conversaţiei a fost – Maaaami, vreau la 2 Mai la cort, te rooooog, nu putem să renunţăm. Mergem şi şi. Am încercat argumentul că mai sunt copiii prietenilor, o fetiţă cu care se înţelege chiar bine. Da, sunt, dar la cort sunt mai mulţi copii şi sunt şi verii şi e oricum mai frumos. Am încercat Grecia cu cortul. Nu, că nu sunt copii şi oricum nu e pe plajă, care mai e farmecul? Varianta şi şi nu ne avantaja pe noi din mai multe puncte de vedere, aşa că, ghiciţi ce a rămas până la urmă? Aha, exact aia.
Mi-a fost clar încă o dată că pe copii îi interesează mai puţin unde sunt, ci mai degrabă cu cine sunt şi ce pot face acolo. Îi fascinează experienţele, amintirile lucrurilor mărunte, senzaţiile pe care le-au trăit. Sigur că s-ar fi simţit foarte bine şi în Grecia şi că până la urmă dacă insistam puţin ar fi văzut toate avantajele variantei ăsteia, dar nu am vrut. Am vrut să o lăsăm să se bucure acum de momentele astea autentice, de statul şi jucatul în nisip pînă se întunecă, de adunatul cu alţi copii de pe la corturi şi improvizatul de jocuri, de cântatul la chitară, de cititul poveştii în cort la lumina slabă a lanternei. Să mă bucur şi eu de privitul cerului plin de stele lângă ea – cine ştie dacă la anul o mai prind disponibilă pentru asta, de frappe-ul băut cu ochii la mare, de statul pe plajă toată ziua, de mesele pregătite la cort.
(...)
Citește mai mult pe www.pisicapesarma.ro!
