Azi noapte pe la 12 îmi terminam obişnuita plimbare nocturnă cu copiii pe holurile şi prin grădinile hotelului. Ideea e să le fac poftă de somn, că altfel n-am închide nici unul ochii în vacanţă. La Albert funcţionează de minune, la Aris mai puţin.
M. s-a oprit la recepţie, eu am pornit cu copiii spre cameră. Îl lăsăm pe Aris să cheme liftul, după obicei. Zâmbeşte mulţumit, toate bune şi frumoase. Cu noi în lift mai urcă două doamne, care îşi aşteptaseră liniştite rândul. Acum era vremea să atingă copilul pufos cifra şapte, corespunzătoare etajului unde eram cazaţi.
Doar că el tot nimerea pe zero.
Citeşte şi: Tantrum? Analogia trenului te învaţă cum trebuie să te comporţi, când copilul are un exces de furie
-Aris, asta-i la coborâre, acum urcăm. Şapte, apasă pe şapte, încerc să îi explic eu.
-Şapte, uite aici, întăreşte şi frate-su. Aris nimic. Zero o dată, de două, de trei ori, liftul n-avea cum să plece de la parter. Ce-i mult strică şi mi-era jenă de doamnele simpatice, care n-aveau nici o vină să stea după noi.
Dau pufosul uşor deoparte şi ating cifra 7 în locul lui. Cred că dacă i-aş fi smuls îngheţata preferată din mână ar fi reacţionat mai bine. S-a pornit instantaneu pe un plâns de zile mari şi, pentru că liftul totuşi o luase din loc, în ciuda protestelor vehemente, a zis că n-ar strica să întregească spectacolul cu un dat zdravăn cu fundul de pământ.
(…)
Citeşte mai mult pe ruxandraluca.ro
Sursa foto: 123 rf
