Am citit mai demult într-o carte a lui Luigi Zoja – Tatăl – că momentul culminant al tatălui a fost în timpul Imperiului Roman când deveneai tată nu atunci când ți se năștea copilul, ci când, în piața publică, îl ridicai deasupra capului și îți asumai rolul de tată.
Eu cred că, într-o formă sau alta, această idee s-a păstrat și în zilele noastre. Nu devii tată pentru că devii tată, devii tată pentru că îți asumi că vrei să fii tatăl copilului tău. Altfel, ești multe lucruri: personaj trecător prin viața copilului tău, plătitor de pensie alimentară, absent etc, dar nu tată. A fi tată (la fel cu a fi mamă) este o chestiune asumată, pe care o faci conștient, zi de zi de zi, indiferent dacă ai chef sau nu.
Eu cred că a fi părinte este o meserie la care ar trebui să încerci să te perfecționezi permanent pentru a deveni mai bun. Sau pentru a încerca să devii cea mai bună versiune a ta. Sigur că poți deveni doctor sau inginer sau avocat atunci când primești o diplomă. Dar cei mai buni doctori, ingineri, avocați, sportivi sunt cei care muncesc ca niște sclavi în meseria lor. Cei care au făcut multe sacrificii, care s-au antrenat până nu au mai putut și apoi s-au mai antrenat puțin. Care au greșit de mult mai multe ori decât au făcut lucrurile bine și și-au asumat aceste greșeli, încercând să nu le mai repete. Care îi văd pe alții greșind și nu se grăbesc să îi judece, pentru că știu că au fost și ei acolo.
(...)
Citește mai mult pe celmaibuntata.ro
Sursa foto: Cel mai bun tata
